Zile libere pentru părinți în caz de vreme nefavorabilă. Care sunt condițiile


Bucureștiul se află sub un cod roșu de precipitații abundente, valabil până la ora 15:00. În aceste condiții meteorologice severe, legea prevede acordarea de zile libere pentru părinți, în cazul în care școlile sunt închise temporar.
Legea se aplică pentru copiii cu vârsta de până la 12 ani sau pentru cei care sunt încadrați în categoria persoanelor cu dizabilități, până la vârsta de 26 de ani. Aceste zile libere sunt destinate supravegherii copiilor, în situația în care unitățile de învățământ sunt închise din cauza vremii nefavorabile sau a altor situații extreme declarate de autorități.
De asemenea, angajații din diverse sectoare esențiale, cum ar fi sistemul energetic național, unitățile operative nucleare, asistența socială, telecomunicațiile, radioul și televiziunea publică, transporturile feroviare, transportul în comun, salubritatea localităților, precum și aprovizionarea cu gaze, energie electrică, căldură, apă, comerțul alimentar, producția și distribuția de medicamente și echipamente sanitare, pot beneficia de zile libere pentru a supraveghea copiii, dar doar cu acordul angajatorului.
Pentru a obține indemnizația, părinții care doresc zile libere trebuie să depună următoarele documente la angajator:
Există anumite situații în care părinții nu pot beneficia de zile libere. Acestea includ cazurile în care unul dintre părinți:
Părinții care primesc zile libere beneficiază de 75% din salariul de bază aferent unei zile lucrătoare. Această sumă este plătită inițial de angajator, care poate solicita ulterior decontarea acesteia din Fondul de Garantare pentru Plata Creanțelor.
Imaginea utilizată în acest articol a fost preluata de pe site-ul buletin.de și poate fi vizualizată direct aici.
Pentru a oferi cele mai bune experiențe, folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și/sau accesa informații despre dispozitiv. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne va permite să procesăm date precum comportamentul de navigare sau ID-urile unice pe acest site. Neconsimțământul sau retragerea consimțământului pot afecta negativ anumite caracteristici și funcții.