Evenimente

Zile libere pentru doliu pentru angajații de la Adăpostul Speranța în cazul decesului câinilor de companie

Fundația Adăpostul Speranța a decis să acorde angajaților săi două zile libere pentru doliu, în situația nefericită a decesului câinilor care fac parte din familiile lor. Această inițiativă are scopul de a inspira și alți angajatori din România, având în vedere că în legislația națională nu există în prezent o astfel de prevedere.

Noua măsură, care va fi oficializată și inclusă în contractele de muncă, subliniază importanța câinilor ca membri ai familiei.

„Pierderea unui câine poate produce la fel de multă suferință în familie ca pierderea altor membri”,

a declarat Anca Tomescu, directorul Adăpostului Speranța. Aceasta a adăugat că, pentru angajații fundației, câinii sunt cei mai fideli prieteni, iar moartea acestora poate lăsa un gol imens în viața lor.

Fundația a explicat că această măsură va fi aplicabilă doar pentru câinii microcipați, care sunt înregistrați în Registrul de Evidență al Câinilor cu Stăpân (RECS). Aceasta va permite dovada identității stăpânului și va asigura respectarea legislației în vigoare. De asemenea, angajații vor trebui să prezinte un document care să ateste decesul animalului și înhumarea acestuia. Fundația se angajează să acopere costurile de înhumare, facilitând astfel procesul pentru angajați.

„Ne dorim să elaborăm această inițiativă într-o formă cât mai ușor de implementat din punct de vedere legal, astfel încât să devină un exemplu pentru alți angajatori din România. În echipa noastră, care numără peste 20 de persoane, suntem conștienți de legătura profundă dintre colegi și câinii lor”, a adăugat Anca Tomescu.

În prezent, în România, angajații au opțiunea de a solicita concediu medical sau fără plată în cazul decesului unui animal de companie, dar această măsură este la discreția angajatorului. Unele companii internaționale au început să integreze astfel de politici în beneficiile oferite angajaților, iar fundația speră ca acest exemplu să fie urmat și pe plan local.

Imaginea utilizată în acest articol a fost preluata de pe site-ul b365.ro și poate fi vizualizată direct aici.

Citește și