Evenimente

PMB clarifică situația proiectului pentru Parcul Izvor: Un studiu de caz, nu un proiect de implementare

Continuă discuțiile privind inițiativa de revitalizare a Parcului Izvor, propusă de Asociația Alianța pentru Pădure, prin intermediul președintelui său, Laurențiu Ciornei. Acesta a descris proiectul ca fiind „o propunere curajoasă”, menționând că scopul este transformarea Parcului Izvor într-un simbol european al regenerării urbane.

„Am bătut și anul acesta la ușa Primăriei Municipiului București, nu ca să cerem, ci ca să oferim. Am prezentat un plan complet, documentat, participativ și perfect adaptat orașului de astăzi: un parc care respiră istorie, produce oxigen, educă, unește comunitatea și atrage turiști din toate colțurile lumii”, a declarat Ciornei. El a adăugat că PMB a dat undă verde inițiativei, iar acum urmează finanțarea pentru a transforma zona afectată de gazonul ars de soare și neîngrijit, în locuri care să aducă Memoria Cartierului Uranus, inovație verde și spectaculozitate prin instalațiile „Ochii Poporului”, turnuri high-tech autosustenabile care ar putea deveni un simbol vizual al Palatului Parlamentului.

Proiectul include, de asemenea, elemente de biodiversitate și educație, precum parcele pentru insecte polenizatoare, grădini educative și o livadă urbană creată împreună cu locuitorii, cu sprijinul Asociației Stop Ambroziei. Ciornei a subliniat importanța creării unui spațiu pentru suflet și comunitate, cu locuri destinate jocului, culturii, sportului și întâlnirilor intergeneraționale.

„Parcul Izvor din Viitor” a stârnit un val de reacții, cea mai puternică fiind cea a Ordinului Arhitecților din România, care a subliniat că intervențiile fără respectarea pașilor legali în acest parc, care ascunde o mare dramă urbană, reprezintă un act de diletantism periculos.

Ordinul Arhitecților a declarat: „Spunem «NU!» agresiunii declanșate asupra Parcului Izvor!” Aceste reacții au venit în contextul în care PMB a clarificat că inițiativa Alianței pentru Pădure nu reprezintă un proiect de implementare, ci un studiu de caz. Într-un comunicat, Primăria a specificat că nu a aprobat construcții precum turnuri high-tech sau platforme betonate în Parcul Izvor.

Proiectul declarat eligibil și câștigător de către PMB este intitulat „Soluții pentru îmbunătățirea potențialului ecologic și economic al parcurilor din capitală. Studiu de caz: Parcul Izvor”. Acesta are ca scop generarea unui ghid care să sprijine administrația locală în gestionarea spațiilor verzi din București.

PMB a anunțat că proiectul a fost declarat eligibil pentru sesiunea de finanțare nerambursabilă din bugetul local al Municipiului București pentru anul 2025, având o valoare totală de 38.800 lei, din care 34.920 lei reprezintă suma acordată de PMB, iar 3.880 lei este contribuția proprie a ONG-ului. Primăria a subliniat că suma de 2.000.000 lei menționată în discuții se referea la valoarea totală a sesiunii de finanțare nerambursabilă în domeniul protecției mediului.

De asemenea, PMB a precizat că proiectul a fost analizat de o comisie formată din 9 membri, asigurând o evaluare complexă și transparentă. Deciziile privind implementarea planurilor înaintate vor fi luate după elaborarea Ghidului, respectând toate pașii legali și consultările necesare.

City managerul Capitalei, Lucian Judele, a adăugat că imaginile și randările publicate ulterior pe rețelele de socializare nu au fost analizate de comisia desemnată și, prin urmare, nu au fost aprobate de PMB. El a subliniat că, în cazul în care proiectele câștigătoare vor conduce la elaborarea unor documentații, acest lucru nu va obliga PMB să le implementeze.

Imaginea utilizată în acest articol a fost preluata de pe site-ul b365.ro și poate fi vizualizată direct aici.

Citește și