⏱ 2 min de citit
Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energiei, a declarat miercuri, la Digi24, că simulările experților preconizează o scumpire cu circa 20%-22% a facturilor la energie electrică în această iarnă și în primăvara anului viitor.
Oficialul a precizat că estimarea este valabilă în condițiile în care ar fi redeschisă Centrala Nucleară de la Cernavodă, unde ar urma să fie disponibili 1.300 de megawați în bandă.
Bușoi a declarat că nu vor fi facturi duble la electricitate pentru același consum și, mai mult sau mai puțin, același furnizor. El a explicat că facturile mai mari din iulie și august s-au datorat consumurilor crescute, cauzate de utilizarea prelungită a aparatelor de aer condiționat pe perioada caniculei.
Secretarul de stat a precizat că estimările de 20%-22% provin din simulări realizate de experți și de companiile furnizoare de electricitate, care nu au făcut publice datele, invocând secrete comerciale. El a adăugat că Ministerul Energiei are capacitatea de a analiza aceste expertize.
Într-o conferință de presă din ziua precedentă, Cristian Bușoi a avertizat că Uniunea Europeană se pregătește pentru o creștere a prețurilor la electricitate. Oficialul a menționat că situația de la Cernavodă, unde cele două reactoare sunt închise din vară din cauza debitelor scăzute ale Dunării, „se prelungește neașteptat de mult”.
Sursă: HotNews.ro