Evenimente

Modalități de donație pentru victimele exploziei din Rahova

Bucureștenii au ocazia de a contribui cu donații de haine în stare bună, alimente neperisabile și jucării pentru familiile afectate de explozia devastatoare din Calea Rahovei nr. 317, Sector 5. Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București a anunțat că, în urma acestui incident tragic, multe familii au rămas fără locuință și au nevoie urgentă de ajutor.

„Pentru a le sprijini, sâmbătă și duminică sunt deschise centrele de donații ale DGASMB, între orele 8:00 – 20:00”, a declarat instituția.

Centrele de donații vor fi disponibile la următoarele locații:

  • Centrul Bebe de București (Regina Elisabeta nr. 75, Sector 5);
  • Depozitul de Economie Circulară Socială Romexpo (pavilion G7, situat pe o a doua alee la dreapta după stația de pompieri din Bd. Expoziției nr. 2, Sector 1).

DGASMB face apel la toți cei care pot să contribuie cu următoarele articole:

  • haine de sezon în stare bună pentru adulți și copii – pulovere, geci, pantaloni, haine de interior, încălțăminte;
  • lenjerie, pătură, prosoape și produse de igienă;
  • alimente neperisabile – conserve, paste, orez, biscuiți, lapte praf sau produse pentru copii;
  • jucării și materiale pentru copii – pentru a aduce un strop de normalitate în viața celor mici afectați.

„Fiecare contribuție contează enorm și poate ajuta victimele să treacă mai ușor peste aceste momente extrem de dificile. Vă mulțumim pentru solidaritate și generozitate”, a adăugat DGASMB.

Lucian Judele, administratorul public al Capitalei, a informat că echipele DGASMB sunt deja pe teren, intervenind pentru sprijinirea persoanelor evacuate. Acestea au pus la dispoziție:

  • cazare temporară (camere disponibile în mai multe hoteluri din zonă);
  • alimente și apă pentru toate persoanele evacuate;
  • haine, încălțăminte, scutece și produse de igienă, în special pentru copii.

De asemenea, spitalele aflate în coordonarea Primăriei Municipiului București, prin ASSMB – Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, asigură îngrijirea victimelor și au fost mobilizate încă din primele momente. Judele a mulțumit cadrelor medicale pentru profesionalismul și promptitudinea de care au dat dovadă.

În dimineața zilei de vineri, o explozie puternică a avut loc într-un bloc de pe Calea Rahovei din Sectorul 5 al Capitalei, soldându-se cu trei decese și 13 persoane transportate la unități sanitare din București.

Imaginea utilizată în acest articol a fost preluata de pe site-ul Digi24 și poate fi vizualizată direct aici.

Citește și