⏱ 1 min de citit
Jandarmeria Română organizează manifestări publice în Parcul Carol I cu ocazia împlinirii a 176 de ani de la înființare, duminică, 1 martie 2026, începând cu ora 10:00.
Programul include exerciții demonstrative cu câinii și caii de serviciu, demonstrații de autoapărare și prezentări ale tehnicilor utilizate în misiuni de ordine publică.
Organizatorii au amenajat standuri de promovare a imaginii instituționale și a ofertei educaționale, precum și expoziții cu echipamente speciale, inclusiv cele folosite în intervenții antiteroriste, echipamente de scafandri și parașutiști.
Vizitatorii pot urmări o expoziție de uniforme militare de epocă, concerte de muzică de promenadă și exerciții de drill ale Gărzii de Onoare.
Programul include de asemenea un cros și activități recreative, inclusiv tiroliana.
Jandarmeria Română a fost înființată pe 1 martie 1850 și are rol în asigurarea ordinii publice și siguranței cetățenilor.