⏱ 1 min de citit
O cisternă încărcată cu aproximativ 30.000 de litri GPL s-a răsturnat pe DN1D, în localitatea Cioranii de Jos, județul Prahova, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova.
Peste 70 de persoane au fost evacuate preventiv pe o rază de aproximativ 1.000 de metri, perimetrul fiind asigurat de forțele de ordine.
La locul intervenției au fost mobilizate inițial o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD de la Detașamentul Mizil.
Forțele au fost suplimentate cu o autospecială pentru transport personal și victime multiple, un microbuz, roboți pentru stingere din cadrul ISU București-Ilfov și un echipaj CBRN din cadrul Unității Speciale de Intervenție în Situații de Urgență.
Măsurătorile efectuate cu aparatura din dotare nu au identificat scurgeri de GPL, a precizat ISU Prahova.
Nu au fost înregistrate victime.
Echipajele acționează pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor până la transvasarea conținutului cisternei.