Camera Deputaților a instituit 2027 ca „Anul Ilie Năstase”


Plenul Camerei Deputaților a aprobat instituirea în 2027 a „Anului Ilie Năstase”, având în vedere statutul fostului tenismen de personalitate sportivă de referință la nivel internațional și contribuția sa la dezvoltarea sportului mondial și la promovarea imaginii României.
Proiectul de lege desemnează Comitetul Olimpic și Sportiv Român ca instituție coordonatoare a întregii activități derulate pe perioada anului 2027. Comitetul va elabora un calendar cu activități sportive și educative care va fi transmis autorităților naționale și misiunilor diplomatice și reprezentanțelor României care funcționează pe teritoriul altor state.
Autoritățile administrației publice centrale și locale, instituțiile sportive din țară, precum și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale pot organiza acțiuni și evenimente cu caracter sportiv, educativ și artistic cu prilejul marcării „Anului Ilie Năstase”.
Parlamentul, Administrația Prezidențială, Guvernul, autoritățile administrației publice locale, precum și instituțiile publice aflate în subordinea sau în coordonarea acestora pot aloca fonduri din bugetele proprii sau din alte surse atrase pentru a organiza sau sprijini logistic și financiar manifestările sportive, culturale, artistice, educaționale sau programele de promovare în vederea marcării „Anului Ilie Năstase”.
Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, pot produce, difuza sau redifuza conținut editorial care promovează acțiunile și activitățile realizate cu ocazia manifestărilor dedicate „Anului Ilie Năstase”.
Proiectul de lege a fost adoptat și de Senat. Camera Deputaților este for decizional în acest caz.
Pentru a oferi cele mai bune experiențe, folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și/sau accesa informații despre dispozitiv. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne va permite să procesăm date precum comportamentul de navigare sau ID-urile unice pe acest site. Neconsimțământul sau retragerea consimțământului pot afecta negativ anumite caracteristici și funcții.