Opinii

Trei senatori propun dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu

⏱ 4 min de citit

Senatoarea Victoria Stoiciu a depus la Senat un proiect de lege care scoate din sfera penală deținerea de droguri pentru consum propriu și o transformă în contravenție, sancționată cu amendă. Inițiativa este susținută de senatorii Cristian Ghinea (USR) și Daniel Fenechiu (PNL).

Proiectul prevede ca deținerea de droguri pentru consum propriu să fie sancționată cu amendă contravențională, și nu penal, a precizat inițiatoarea.

Potrivit textului depus, cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 1.500 lei. Pentru drogurile de mare risc, amenda propusă este de la 1.500 lei la 3.000 lei.

Introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu, ar urma să constituie contravenție, sancționată cu amendă de la 1.500 lei la 2.000 lei, conform proiectului de lege.

În prezent, faptele menționate sunt considerate infracțiuni și sunt pedepsite cu închisoarea de până la trei ani sau cu amendă.

Proiectul propune și punerea la dispoziție a unor spații autorizate din unități sanitare pentru prevenirea supradozelor, prin supravegherea consumului, destinate adulților cu dependență diagnosticată, fără procurarea sau furnizarea drogurilor de către unitate ori personal.

Senatoarea Victoria Stoiciu a declarat: „Ani la rând, România a transformat lupta împotriva drogurilor în lupta cu consumatorii. Cifrele o arată fără echivoc: în zece ani, condamnările consumatorilor au crescut de aproape șapte ori, iar pe cele pe trafic abia dacă le-am mișcat. Am umplut dosarele procurorilor cu tineri prinși cu un gram, în timp ce traficanții adevărați ne scapă printre degete. Consumul nu a scăzut — a crescut. E o politică scumpă, nedreaptă și ineficientă. Dezincriminarea nu înseamnă indulgență și nu înseamnă legalizare: înseamnă să tratăm consumul ca pe o problemă de sănătate, așa cum arată toate dovezile internaționale, și să redăm resursele statului acolo unde le e locul — la traficanți și la oamenii care au nevoie de ajutor”.

Victoria Stoiciu a precizat că dosarele de droguri reprezintă 77,51% din întreaga activitate a DIICOT, structură creată pentru combaterea criminalității organizate, iar aproximativ 80% dintre persoanele cercetate penal sunt consumatori.

Senatoarea a comunicat că, între 2016 și 2025, numărul persoanelor condamnate definitiv pentru deținere pentru consum propriu, articolul 4, a crescut de la 78 la 520. În aceeași perioadă, condamnările pentru trafic de droguri, articolul 2, au crescut de la 672 la 873.

Victoria Stoiciu a mai precizat că, în 2024, pentru fiecare leu alocat programelor de prevenire și asistență a consumatorilor, statul a cheltuit aproximativ 51 de lei pe componenta polițienească a represiunii.

Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie a atras atenția, în 2022, în contextul unui proiect de lege privind creșterea pedepselor pentru consumul de droguri, că „ consumul abuziv și dependența de droguri sunt considerate tulburări de sănătate mintală atât de către Organizația Mondială a Sănătății, în nomenclatorul internațional al bolilor (ICD-10, ICD-11), cât și de Asociația Americană de Psihiatrie (DSM 5)”.

Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie a precizat: „În România, persoanele care consumă droguri au fost considerate «infractori» încă de la începutul acestui fenomen în țara noastră, o rămășiță a regimului comunist care nu a fost corectată după 1990”.

Colegiul Medicilor a susținut că adicția de orice natură reprezintă o afecțiune medicală și a declarat: „o persoană dependentă poate să reînvețe anumite comportamente bune pentru sine, să se structureze mai bine, să înlocuiască comportamente nocive cu unele pozitive, numai prin terapie, ajutor specializat, uneori cu medicație. Din acest motiv, apreciem că incriminarea deținerii anumitor substanțe pentru consum propriu este o măsură în lipsa unor programe specializate privind tratarea dependenței acestora”.

Sursă: HotNews.ro

Citește și