Utile

Târguri de Florii în București între 3 și 5 aprilie 2026

2 min de citit

Muzeul Național al Țăranului Român și Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” organizează între 3 și 5 aprilie 2026 târguri tradiționale dedicate sărbătorii Floriilor, cu meșteșuguri populare, produse gastronomice și spectacole folclorice.

La Muzeul Național al Țăranului Român, pe Șoseaua Kiseleff, are loc tradiționalul Târg de Florii între orele 10:00 și 18:00. Meșteri populari din întreaga țară expun ouă încondeiate, icoane, ceramică și țesături tradiționale. Zona gastronomică include cozonaci de casă, miere și dulcețuri. Evenimentul sprijină organizații care ajută persoane din medii defavorizate.

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” găzduiește între 3 și 5 aprilie târgul „Vin Floriile cu Soare și Soarele cu Florii”, deschis între orele 9:00 și 19:00. Pe aleile muzeului sunt prezenți meșteri populari cu produse de artizanat. Vizitatorii pot participa la ateliere demonstrative de încondeiat ouă și de pregătire a plăcintelor lui Lazăr. Pe scena Dumitra au loc recitaluri folclorice susținute de artiști și ansambluri de muzică populară.

În Parcul Alexandru Ioan Cuza, în zona Calul Titanilor, are loc Festivalul de Scrumbii și Tradiții de Florii. Vizitatorii pot degusta preparate pescărești și produse gastronomice românești.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale organizează târgul „Gustul Tradiției – Târg Pescăresc de Florii”, unde sunt prezentate preparate precum borș de pește, storceag și scrumbie, dar și produse recunoscute la nivel european, cum este Scrumbia afumată de Dunăre și batogul de sturion.

Citește și