STB prelungește trei linii pentru meciul FCSB – Oțelul Galați

Trei linii STB vor avea programul de circulație prelungit sâmbătă seară, 10 octombrie 2026, pentru transportul spectatorilor de la meciul FCSB – Oțelul Galați, iar alte patru linii ar putea fi deviate, a anunțat Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI).
Meciul este programat de la ora 21:30, pe „Arena Națională”.
Program prelungit pentru liniile 1, 10 și 104
După terminarea meciului, vehiculele liniilor 1, 10 și 104 vor circula în zona „Arenei Naționale” cu program prelungit. Ora estimată de trecere a ultimului tramvai de pe linia 1 în zona „Arenei Naționale” este 23:35, a precizat TPBI.
Ora estimată de trecere a ultimului tramvai de pe linia 10 este 23:40, iar ultimul autobuz al liniei 104, pe sensul către „Piața Operei”, va trece la ora 23:30, a mai comunicat instituția.
Posibile devieri pentru liniile 85, 90, 104 și 143
Dacă situația o va impune, sub directa coordonare a agenților de ordine publică și a agenților Brigăzii Rutiere de Poliție, traseele liniilor 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate, a precizat TPBI.
În cazul în care traficul rutier va fi restricționat pe Bd. Pierre de Coubertin, troleibuzele liniilor 85 și 90 vor întoarce la Depoul Vatra Luminoasă, conform anunțului.
Autobuzele liniei 104 vor circula pe traseul de bază între terminalul „Complex Pantelimon” și intersecția Șos. Iancului/Bd. Pierre de Coubertin, apoi pe un traseu modificat, în ambele sensuri, pe Șos. Iancului, Șos. Mihai Bravu și Bd. Decebal, după care vor reveni pe traseul actual. Călătorii vor putea utiliza linia 104 din stația „Sarafinești”, a precizat TPBI.
Autobuzele liniei 143 vor circula pe traseul de bază între terminalul „Bucur Obor” și intersecția Str. Baicului/Șos. Pantelimon, apoi pe un traseu modificat, pe Șos. Pantelimon, Bd. Ferdinand și Bd. Gării Obor, până la terminalul „Baicului” (capătul liniilor 86 și 382), cu întoarcere pe Str. Baicului, Str. Paharnicul Turturea și Str. Dumitru Slugeru, după care vor reveni pe traseul actual, se arată în comunicat.
TPBI a menționat că spectatorii prezenți pe Arena Națională mai pot fi preluați și de vehiculele liniilor 5, 311, 335, 640, N1, N10, N102 și N109, care circulă conform programului normal.
Călătorii pot consulta platforma maps.mo-bi.ro, aplicația InfoTB sau site-ul stb.ro pentru informații actualizate privind traseele și programele de circulație.
33 de linii, deviate în weekend pentru Crosul și Maratonul Internațional București 2026
În perioada 9 – 11 octombrie 2026, în contextul desfășurării evenimentului sportiv „Crosul și Maratonul Internațional București 2026”, au fost instituite restricții de circulație pe traseele de concurs și în zonele de start și finish.
Sursă: Buletin de București (buletin.de)