Utile

STB organizează luni, 26 octombrie, tragere la sorți cu 105 invitații duble

⏱ 2 min de citit

Societatea de Transport București (STB) a anunțat că luni, 26 octombrie, are loc o nouă tragere la sorți în cadrul campaniei „O călătorie culturală cu STB”, proiect derulat împreună cu Primăria Municipiului București, prin Direcția de Cultură, Învățământ, Turism.

STB a precizat că la extragere sunt puse în joc 105 invitații duble la spectacole de teatru, muzee sau expoziții din Capitală.

Printre spectacolele la care pot merge câștigătorii acestei luni se numără „Cântarea Cântărilor” și „Actul de căsătorie” la Teatrul Evreiesc de Stat, „Strigătul din oglindă” și „Paracliserul” la Teatrul Dramaturgilor Români, precum și „Gigel”, montat în Sala Toma Caragiu a Teatrului Bulandra, a comunicat STB. Alte producții sunt puse la dispoziție de instituțiile partenere ale campaniei.

STB a precizat că pot participa la tombolă deținătorii unui abonament STB eligibil, lunar, semestrial, anual sau integrat cu metroul.

Înscrierile pentru extragerea din această lună sunt deschise până duminică, 25 octombrie, ora 24.00, inclusiv, a anunțat STB.

STB a precizat că, în cazul în care participanții nu câștigă la această extragere, campania continuă în fiecare lună, oferind noi șanse la extragerile viitoare.

Sursă: SocietateaDeTransportBucurestiSTBSA (facebook.com)

Citește și