Sprijinul în momentele critice: O poveste de empatie și umanitate


Nu există satisfacție mai mare decât să știi că poți fi sprijin pentru cineva atunci când are cea mai mare nevoie de tine.
În mijlocul traficului sufocant din centrul Capitalei, o mașină claxona disperată printre coloanele de autovehicule. În interior se afla un bărbat și soția lui, care era însărcinată în 39 de săptămâni. Bebelușul era gata să vină, iar contracțiile începuseră, transformând drumul către spital într-o oră de agonie.
Această situație critică i-a determinat să ceară ajutorul primei patrule de poliție pe care au întâlnit-o. Colegii de la Secția 10 Poliție, Ovidiu, Cassian și Daniel, au înțeles imediat că era o luptă contra-cronometru pentru o viață și au intervenit prompt.
Ei au anunțat că părăsesc zona de competență, au activat girofarul și au deschis drumul prin aglomerație. Patrula a devenit o escortă de urgență, iar datorită intervenției lor, un drum care ar fi durat aproximativ o oră a fost parcurs rapid și în siguranță. Mai mult, s-au asigurat că tânăra mamă ajunge în siguranță la recepția spitalului!
„Am ajuns repede la spital – probabil făceam aproape o oră fără ajutorul lor. Agenții ne-au condus până la recepție, să se asigure că e totul bine.” – a mărturisit tatăl, cu recunoștință.
Ne bucurăm că atât mămica, cât și băiețelul sunt bine! Felicitări colegilor pentru gestul de umanitate și empatie demonstrat în această situație critică.
Imaginea utilizată în acest articol a fost preluata de pe site-ul Poliția Capitalei și poate fi vizualizată direct aici.
Pentru a oferi cele mai bune experiențe, folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și/sau accesa informații despre dispozitiv. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne va permite să procesăm date precum comportamentul de navigare sau ID-urile unice pe acest site. Neconsimțământul sau retragerea consimțământului pot afecta negativ anumite caracteristici și funcții.