Sectorul 5 desființează 30% din posturi din iulie 2026

Consiliul Local al Sectorului 5 a supus la vot pe 29 mai 2026 patru proiecte de hotărâre prin care numărul maxim de posturi aprobate pentru administrația locală va fi redus cu 30% de la 1 iulie 2026. Reorganizarea vizează aparatul de specialitate al primarului, Direcția de Impozite și Taxe Locale, Administrația Dezvoltare Urbană și Direcția de Administrare a Unităților de Învățământ.
Aparatul de specialitate al primarului va avea 581 de posturi după reorganizare, dintre care 60 de posturi de conducere, se arată în proiectul de hotărâre. Vor fi eliminate mai multe funcții vacante, iar structurile care nu mai respectau normativul minim de personal vor fi reorganizate.
Direcția Cultură, Culte și Guvernanță va fi desființată. Direcția Generală de Investiții va fi restructurată din direcție generală în direcție executivă. Direcția Generală de Achiziții și Direcția Administrativă vor fi comasate într-o singură structură — Direcția Generală Achiziții și Administrativă.
Proiectul introduce posibilitatea ca primarul să transforme funcții vacante în posturi de nivel inferior prin act administrativ, fără a depăși numărul maxim de posturi aprobat. Funcționarii afectați de reorganizare vor avea la dispoziție o zi lucrătoare pentru a opta pentru alte posturi vacante disponibile în cadrul instituției, după publicarea acestora pe site-ul Primăriei Sectorului 5.
Direcția de Impozite și Taxe Locale pierde 14 posturi
Direcția de Impozite și Taxe Locale va avea 134 de posturi, de la 148. Toate cele 14 posturi eliminate sunt vacante, se precizează în proiectul de hotărâre. Reorganizarea este motivată prin necesitatea eficientizării activității și prin procesul de digitalizare, care ar reduce volumul operațiunilor repetitive și de soluționare a cererilor.
Compartimentul Constatare și Impunere Persoane Juridice și Compartimentul Inspecție Fiscală vor fi transformate în Servicii. Vor fi eliminate posturi de casieri, inspectori și consilieri juridici din unele structuri. Activitățile de executare silită, relații cu publicul și digitalizare vor fi reorganizate.
Ponderea funcțiilor de conducere va fi de 8% din totalul funcțiilor prevăzute, cu respectarea prevederilor Legii 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, coroborate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 7/24.02.2026, se arată în raportul de specialitate.
Administrația Dezvoltare Urbană introduce servicii pentru mobilitate urbană
Administrația Dezvoltare Urbană Sector 5 va avea 51 de posturi, față de 52 în prezent. Numărul funcțiilor de execuție scade de la 48 la 46, iar funcțiile de conducere cresc de la patru la cinci.
Vor fi introduse servicii și compartimente noi dedicate managementului digital, mobilității urbane, smart parking-ului, monitorizării traficului, dezvoltării și inovării și controlului poluării. Serviciul Operațional va fi desființat, iar atribuțiile acestuia vor fi preluate de alte structuri. Activitatea de relații cu publicul și cea juridică vor trece în subordinea directă a directorului instituției.
Salarii noi la Direcția de Administrare a Unităților de Învățământ
Direcția de Administrare a Unităților de Învățământ va funcționa cu 58 de posturi, dintre care cinci vor fi de conducere. Proiectul vizează și aprobarea unei noi grile de salarizare.
Directorul executiv va avea un salariu de bază de 18.167 de lei, iar șefii de serviciu vor avea 16.616 lei. Salariile pentru funcțiile de execuție pornesc de la peste 4.700 de lei pentru debutanți și ajung la peste 8.400 de lei pentru funcțiile de grad superior.
Personalul va beneficia de spor pentru condiții vătămătoare, majorări pentru proiecte europene, spor de noapte, indemnizație de hrană și vouchere de vacanță în valoare de 800 de lei, se menționează în documentația proiectului.
Documentul stabilește 1.429 de posturi la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 5, 101 la Complexul Multifuncțional „Sf. Andrei” și 58 la Direcția de Administrare a Unităților de Învățământ.