Sectorul 3, modelul administrativ care pune în umbră Clujul, Timișoara și Brașovul

Când vorbim despre „campionii” dezvoltării urbane în România, lista pare scrisă din reflex: Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov, poate Craiova. Orașe cu brand, cu PR bun, cu povești despre IT, festivaluri și turism. Și totuși, în ultimii ani, în conversația asta a intrat, aproape pe nesimțite, un nume care nu e nici municipiu, nici „pol regional”: Sectorul 3.

Nu are primărie de oraș mare, nu are statut de „capitală” a nimic. Dar, la nivel de ritm administrativ, Sectorul 3 se comportă ca un oraș mare care și-a propus să bifeze, metodic, capitol după capitol: străzi, blocuri, parcuri, digitalizare.

În Cluj și Timișoara auzim des de proiecte de mobilitate, digitalizare și spații verzi. În Sectorul 3 nu sare neapărat câte un „mega-proiect” la doi ani, ci se simte mai degrabă o cursă de anduranță: străzi refăcute, pasaje noi, zone vechi care se trezesc la viață, spații verzi extinse. Nu este un val spectaculos urmat de pauză, ci un flux aproape continuu de șantiere, care i-a făcut pe locuitori să simtă că ceva se mișcă permanent, nu doar în campania electorală.

La reabilitarea termică, sectorul joacă deja în alt film. Brașov, Cluj, Craiova au programele lor, dar cifrele sunt clare: aproape 77.000 de apartamente reabilitate energetic în 13 ani în Sectorul 3 – cel mai mare program din țară. Cluj și Timișoara lucrează cu câteva mii de apartamente, Brașovul are un program solid, Craiova a accelerat și ea, dar numeric niciunul nu se apropie. Aici se vede nu doar ambiția, ci și capacitatea de a duce, în paralel, zeci de proiecte pe bani europeni fără să blochezi complet viața de zi cu zi a cartierelor.

La capitolul spații verzi, Brașovul și Clujul pleacă din start cu avantaj: munți, aer rece, natură la doi pași. Sectorul 3 a trebuit să compenseze prin muncă de teren: parcuri refăcute bucată cu bucată, lacuri amenajate, piste de biciclete, locuri de joacă și zone pietonale în cartiere unde înainte vedeai doar asfalt și mașini parcate pe trotuar. În timp ce orașe mari se chinuie să mai „stoarcă” câțiva metri de verde în zonele centrale, Sectorul 3 a plantat copaci la propriu, nu doar în prezentări PowerPoint.

Pe digitalizare, Cluj și Timișoara au pornit cu eticheta de „smart city”, dar Sectorul 3 a recuperat repede distanța. Taxe, documente, programări, comunicare cu primăria – totul se mută, pas cu pas, online. Nu vorbim de insule digitale prin câte un departament, ci de un proces care se extinde uniform, cu ideea clară că drumurile la ghișeu ar trebui să devină excepția, nu reflexul de bază.

Poate cel mai interesant este însă modelul de creștere. Cluj și Timișoara se sprijină pe companii private și industrie IT. Brașov trăiește bine din turism și poziție geografică. Sectorul 3, în schimb, crește dintr-o rețetă mai puțin spectaculoasă în discurs, dar foarte vizibilă pe teren: o administrație care băgă bani constant în infrastructură, regenerare urbană și servicii publice.

Nu are bugetul unui mare municipiu, nu are aura unui „hub tech” sau a unui oraș turistic, dar pe reabilitare termică, ritm al investițiilor, modernizarea infrastructurii și extinderea spațiilor verzi, Sectorul 3 nu doar că ține pasul cu orașele „vedetă”, ci, la unele capitole, le pune discret în umbră.

Pentru Pulsul Capitalei, concluzia e simplă: dincolo de etichete și reputație, Bucureștiul are deja un sector care se poartă ca un oraș mare. Și ridică, inevitabil, o întrebare incomodă pentru restul administrațiilor: dacă se poate în Sectorul 3, de ce nu se poate… peste tot?