Sectorul 1 propune complex agroalimentar la Piața Pajura

Primăria Sectorului 1 a depus un proiect de hotărâre privind construirea unui complex agroalimentar modern la Piața Pajura, document ce va fi supus votului consilierilor locali în ședința ordinară din 7 octombrie.
Valoarea investiției propuse se ridică la 5.063.211,86 de lei, echivalentul a circa un milion de euro, din care construcțiile și montajul reprezintă puțin sub trei milioane de lei, potrivit proiectului de hotărâre.
Documentul prevede construirea unei clădiri cu o suprafață de 315 metri pătrați, suprafața totală a amenajării urmând să ajungă la peste 860 de metri pătrați, pe un teren de 1.528 mp.
Spațiul de vânzare va avea o suprafață de circa 213 mp și va cuprinde o zonă gastro, un grup sanitar, vestiar, coridor, depozit și o cameră frigorifică. Zona de lactate va avea circa 25 mp, iar suprafața utilă funcțională totală amenajată va fi de peste 280 de metri pătrați, conform documentației.
Construcția va pune la dispoziție 28 de locuri de vânzare, potrivit anexei atașate proiectului de hotărâre. Durata totală de implementare este stabilită la 12 luni, din care 7 luni reprezintă execuția efectivă a lucrărilor.
Complexul va fi dotat cu panouri fotovoltaice cu o putere de 30 kW, capabile să genereze 9.800 kWh anual, iar performanța energetică a clădirii va respecta standardele nZEB, se arată în proiect.
„Din punct de vedere funcțional, configurația actuală nu asigură condițiile necesare desfășurării corespunzătoare a activităților specifice unei piețe agroalimentare moderne. Lipsa închiderilor perimetrale limitează utilizarea spațiului în condiții corespunzătoare de confort și igienă pe parcursul întregului an”, se precizează în referatul de aprobare.
Organizarea șantierului este estimată la aproximativ 156.000 de lei, iar dotările aferente Pieței Pajura la circa 240.427 de lei. Proiectul include o marjă de cheltuieli neprevăzute de puțin sub 600.000 de lei.
Sală de sport temporară la Liceul Nicolae Iorga
Primăria Sectorului 1 a propus, pentru aceeași ședință, o investiție de 5.308.654,69 lei cu TVA pentru construirea unei săli de sport temporare destinate elevilor de la Liceul Teoretic Nicolae Iorga.
Din suma totală, 2.715.358,38 lei cu TVA sunt alocați pentru construcții și montaj, iar bugetul anual de operare este estimat la 17.698,19 lei cu TVA, potrivit documentelor analizate.
Sala va fi realizată printr-o construcție metalică de tip modular, cu închideri din panouri sandwich. „Soluția a fost selectată având în vedere caracterul temporar al investiției, rapiditatea execuției, posibilitatea demontării și reutilizării componentelor, precum și asigurarea cerințelor de performanță energetică”, se menționează în documente.
Investiția este necesară deoarece sala de sport existentă a liceului nu poate fi folosită pe durata lucrărilor de reabilitare și consolidare a clădirii. În prezent, orele de sport se desfășoară pe terenul exterior al unității, în funcție de condițiile meteo.
Sursă: Buletin de București (buletin.de)