Bucuresti

Sectorul 1 oferă cursuri gratuite de înot la Bazinul Floreasca

⏱ 2 min de citit

Primăria Sectorului 1 a anunțat organizarea unor cursuri gratuite de înot pentru elevii din sector, care se vor desfășura la Bazinul Floreasca – Tolea Grințescu, potrivit unui comunicat de presă al instituției.

Cursurile sunt susținute de instructori afiliați Federației Române de Polo și au scopul de a-i ajuta pe elevi să învețe să înoate și să capete încredere în apă.

Activitățile se desfășoară luni, marți și miercuri, de la ora 12:00, în trei intervale de câte o oră: 12:00 – 13:00, 13:00 – 14:00 și 14:00 – 15:00. La fiecare interval pot participa între 10 și 12 copii.

Primăria a precizat că fiecare copil poate participa gratuit la maximum două ședințe de înot pe săptămână, în cadrul programului.

Reprezentanții administrației locale au transmis că, pentru zilele de joi și vineri, disponibilitatea va fi confirmată în funcție de programul competițional al bazinului, în cazul în care există solicitări.

Înscrierea copiilor se face săptămânal, telefonic, la numerele 021.319.10.13 / 021.319.10.14, interior 221, sau prin e-mail la adresa sport@primarias1.ro. La înscriere trebuie atașată o fotografie sau o copie scanată a carnetului de elev vizat pentru anul școlar în curs.

Acces gratuit și pentru adulți, de dimineață

Primăria Sectorului 1 a anunțat facilități și pentru adulți la Bazinul Floreasca – Tolea Grințescu, disponibile zilnic, de luni până vineri, între orele 07:00 și 07:50.

Instituția a precizat că, în perioada octombrie-decembrie, programul ar putea suferi modificări, în funcție de programările competiționale ale bazinului.

Pentru adulți au fost alocate 30 de locuri pe zi. Accesul se face fără programare, pe baza actului de identitate, în ordinea sosirii la bazin. Persoanele sosite după epuizarea locurilor nu vor putea beneficia de program.

Elevii au la dispoziție și bazinele de la Școala „Sfântul Nicolae”, Strada Lainici nr. 4–8, și Școala Gimnazială nr. 178, Strada Dridu nr. 2. Accesul este gratuit doar pentru elevii celor două unități de învățământ.

Un abonament de 12 ședințe la cele două bazine școlare costă 175 de lei pentru elevii din Sectorul 1 și 350 de lei pentru ceilalți elevi. Un abonament de 10 ședințe costă cu 25 de lei mai puțin pentru elevii din sector, iar pentru ceilalți elevi tariful este dublu.

Sursă: Buletin de București (buletin.de)

Citește și