Evenimente

Rogobete: Pacientul rănit în explozia din cartierul Rahova, transferat în Austria, se va întoarce în România

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurată la Iaşi, că pacientul care a fost transferat în Austria după ce a suferit arsuri în urma exploziei dintr-un bloc din cartierul bucureştean Rahova se va întoarce în România. Starea sa s-a îmbunătăţit semnificativ.

„Un pacient ars care a fost transferat în Austria se întoarce în România. Va ateriza pe aeroportul din Otopeni. Starea lui este favorabilă, nu mai necesită spitalizare în terapia intensivă. Va fi internat într-o secţie normală de chirurgie plastică, şi monitorizat standard medical”, a declarat Rogobete.

În ceea ce priveşte celelalte victime care sunt internate la Spitalul Floreasca, ministrul a menţionat că una dintre acestea a fost deja externată, iar celelalte două ar putea fi externate la începutul săptămânii viitoare. „Starea lor este mult ameliorată, cu un prognostic favorabil şi nu necesită decât o monitorizare simplă medicală”, a adăugat el.

Referitor la pacienţii pediatrici internaţi la Spitalul Grigore Alexandrescu, Rogobete a subliniat că unul dintre aceştia a fost deja externat, iar celălalt are un prognostic favorabil, „starea lui nefiind critică”. De asemenea, pacientul internat la Spitalul Bagdasar Arseni, cu arsuri sub 15%, prezintă o evoluţie favorabilă, conform declaraţiilor ministrului.

Imaginea utilizată în acest articol a fost preluata de pe site-ul Digi24 și poate fi vizualizată direct aici.

Citește și