Progresele din luna august pe Magistrala 6 de metrou

Luna august a adus progrese semnificative în construcția Magistralei 6 de metrou, evidențiind realizări notabile, inclusiv finalizarea primului segment de tunel între două stații.
Secțiunea Sud
- Tronsonul 1 Mai – Tokyo a înregistrat, la 31.08.2025, un procent de realizare a structurii de rezistență de 45,1%.
- TBM “Sfânta Maria” a finalizat primul segment de tunel pe Linia 2, între viitoarele stații Tokyo și Aeroport Băneasa, cu 902 m excavați și 602 inele de tunel asamblate.
- TBM “Sfânta Ana” lucrează la primul segment de tunel pe Linia 1 către Aeroport Băneasa.
- La stația de metrou Tokyo, s-au excavat peste 35.000 metri cubi și s-au turnat 4.500 metri cubi de beton, cu un procent de realizare a structurii de rezistență de 57%.
- La interstația Tokyo – Aeroport Băneasa, s-au executat 180 de piloți, s-au excavat peste 1.900 metri cubi și s-au betonat 31 metri cubi, atingând un procent de realizare de 80%.
- Pe 18 august, TBM “Sfânta Maria” a străpuns peretele viitoarei stații de metrou Aeroport Băneasa, unde s-au excavat cca 53.000 metri cubi și s-au betonat 6.743 metri cubi, cu un procent de realizare de 68%.
- La viitoarea stație Gara Băneasa, au fost excavați peste 40.000 metri cubi și s-au betonat 4.520 metri cubi, cu un procent de realizare de 55%.
- La interstația Gara Băneasa – Piața Montreal, au fost betonați peste 90 metri cubi, cu un procent de realizare de 28%.
- La viitoarea stație Piața Montreal, s-au excavat peste 7.000 metri cubi și s-au betonat 60 metri cubi, cu un procent de realizare de 57%.
- La viitoarea stație Expoziției, s-au excavat peste 23.000 metri cubi și s-au betonat 4.900 metri cubi, cu un procent de realizare de 59%.
- La interstația Expoziției – Pajura, au fost excavați peste 3.500 metri cubi, cu un procent de realizare de 7%.
- Pentru viitoarea stație Pajura, s-au executat 513 m grindă de ghidaj, 71 de panouri de pereți mulați, 210 piloți forați pentru Accesul A, 124 piloți forați pentru Accesul C, s-au excavat 2.890 metri cubi și s-au turnat 19 metri cubi de beton, cu un procent de realizare de 37%.
- La stația de metrou 1 Mai (existentă), s-au executat 130 m grindă de ghidaj, continuând lucrările de relocare a utilităților, cu un procent de realizare de 4% pentru Linia 1 și 13% pentru Linia 2.
Secțiunea Nord
- La viitoarea stație de metrou Ion I.C. Brătianu, au fost turnate 2 ploturi de planșeu intermediar pe o suprafață totală de 1.200 mp, atingând un procent cumulat de 70%. Excavația pentru planșeul intermediar a fost finalizată (100%), iar excavația pentru radier a început (15%).
- La viitoarea stație de metrou Aeroport Otopeni, s-a realizat hidroizolația plăcii de acoperire PLOT 8 – 1.350 mp, reprezentând 13% din totalul stației și galeriei. Placa de acoperire PLOT 9 a fost betonată pe o suprafață de 1.089 mp (cu 937 mc beton), iar 63% din totalul plăcii de acoperire a fost finalizat. S-au excavat 5.291 mc de pământ sub placa de acoperire la PLOT 8 (13% din totalul stației și galeriei) și s-a betonat stratul de egalizare al plăcii vestibul PLOT 8 pe o suprafață de 862 mp, reprezentând 10% din suprafața totală de egalizare a plăcii vestibul (stație + galerie).
Informațiile actualizate pot fi găsite pe site-ul dedicat proiectului.
Imaginea utilizată în acest articol a fost preluata de pe site-ul Metrorex și poate fi vizualizată direct aici.