Sector 2

Primăria Sectorului 2 organizează festivalul UrbanWise pe 18 aprilie

3 min de citit

Primăria Sectorului 2 organizează sâmbătă, 18 aprilie 2026, UrbanWise Fest, un eveniment dedicat sustenabilității urbane în București, a anunțat instituția. Partenerii proiectului sunt UrbanizeHub, Climato Sfera, Universitatea Tehnică de Construcții București și Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”.

Evenimentul este organizat în cadrul inițiativei NetZeroCities, derulată de Comisia Europeană.

Programul festivalului

Festivalul va începe sâmbătă, 18 aprilie, de la ora 10:00, cu conferința „Decarbonizarea urbană în practică – lecții de la UrbanWise”, a precizat primăria.

La eveniment vor participa angajați din administrație, experți și actori locali, care vor discuta despre decarbonizarea urbană, politici publice eficiente, soluții aplicabile la nivel de oraș și lecțiile învățate în cei doi ani de implementare, a comunicat organizatorul.

Scopul proiectului este sprijinirea comunității din Sectorul 2 prin regenerare urbană, creșterea calității spațiului public și implicarea cetățenilor în tranziția climatică, a transmis primăria.

Proiectul NetZeroCities

Sectorul 2 s-a înscris în programul „NetZeroCities” în 2024 în calitate de oraș-pilot, alături de Asociația Climato Sfera, Institutul pentru Dezvoltare Locală, Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu București și Universitatea Tehnică de Construcții București.

Valoarea proiectului este de aproape 960.000 lei, cu tot cu TVA, bani care vor fi decontați integral de Comisia Europeană prin programul Horizon Europe în cadrul NetZeroCities Program, a precizat primăria.

Sectorul 2 preia toate costurile neglijabile care pot apărea în perioada de implementare, a anunțat instituția.

Numele întreg al proiectului este Urban Wise-Urban Regeneration and Administrative Capacity Building for Sustainable Development and Emissions Reduction.

Poluarea în București

Raportul despre calitatea aerului din Capitală pentru anul 2023, realizat de Ecopolis, arată că în jurul școlilor și spitalelor poluarea maximă zilnică este de 6-7 ori mai mare decât valoarea maxim admisă.

Un proces de monitorizare care a acoperit lunile mai – octombrie 2023 a constatat o depășire substanțială a pragului legal de dioxid de azot în șase locații tranzitate intens din Capitală. Cea mai ridicată medie a fost înregistrată în locația Calea Victoriei – Cercul Militar. Studiul s-a concentrat pe 21 de locații din București.

Din cele 21 de locații, în 18 este depășită limita care va fi impusă de noua Directivă europeană privind Calitatea Aerului, din 2024.

La finalul lunii februarie 2026, Primăria Municipiului București a fost amendată de către Garda de Mediu cu 150.000 lei, din cauza lipsei de acțiune în urma înregistrării de niveluri de poluare peste limita admisă, mai multe zile succesive.

Citește și