Percheziții la psihoterapeutul Cristian Andrei. Acuzații grave de viol, agresiune sexuală și practică fără studii

Poliția Capitalei a demarat o serie de percheziții la domiciliul și la cabinetul psihoterapeutului Cristian Andrei, care este vizat într-un dosar grav ce implică acuzații de viol și agresiuni sexuale asupra unor foste cliente. Anchetatorii au descoperit că bărbatul ar fi desfășurat activități specifice psihoterapiei fără a deține studii de specialitate sau un atestat valid, inducând în eroare mai multe femei pentru a le determina să plătească ședințe ilegale.
În cadrul cercetărilor, au fost identificate mai multe acte de agresiune sexuală, comise profitând de starea de vulnerabilitate a victimelor. Cristian Andrei urmează să fie adus la audieri, iar investigațiile sunt coordonate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.
Poliția s-a autosesizat după ce, în ultimele luni, mai multe femei au relatat public despre abuzurile suferite în timpul ședințelor de terapie. Conform unui comunicat oficial al Poliției Capitalei, pe data de 28 ianuarie 2026, polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigații Criminale Sector 1 au pus în aplicare trei mandate de percheziție în București, Târgoviște și județul Ilfov, în cadrul unui dosar ce investighează infracțiuni de înșelăciune, exercitarea fără drept a unei profesii sau activități, viol și agresiune sexuală.
Din informațiile obținute de anchetatori, se pare că, între 1 iulie 2004 și 10 noiembrie 2025, Cristian Andrei a desfășurat activități specifice profesiei de psiholog fără a avea studii acreditate și fără atestat de liberă practică emis de Colegiul Psihologilor din România. De asemenea, între 2019 și 2024, acesta a indus în eroare trei femei, prezentându-se ca psiholog și determinându-le să plătească ședințe de psihoterapie pe care nu avea dreptul legal să le ofere.
Anchetatorii au constatat că, în perioada 21 octombrie 2019 – 15 martie 2020, în cadrul unor ședințe desfășurate la un institut de profil din Sectorul 1, bărbatul ar fi exercitat acte de agresiune sexuală asupra unei persoane vătămate, profitând de vulnerabilitatea și dependența emoțională generate de relația terapeutică. De asemenea, în aceeași perioadă, acesta ar fi întreținut un raport sexual cu o altă persoană, profitând de incapacitatea victimei de a-și exprima voința.
În ianuarie 2024, în cadrul unor ședințe de psihoterapie desfășurate la același institut, bărbatul ar fi comis acte de agresiune sexuală, inclusiv prin îmbrățișări și săruturi forțate. La 24 ianuarie, a încercat o altă agresiune sexuală prin constrângere, încercând să atingă zona genitală a victimei și să o sărute, luând-o în brațe și strângând-o.
De asemenea, pe 18 noiembrie 2024, folosindu-se de autoritatea sa și de relația de subordonare față de o studentă care desfășura activități practice sub coordonarea sa, bărbatul ar fi exercitat acte de agresiune sexuală, inclusiv atingeri forțate, împiedicând persoana vătămată să se apere.
În vederea completării probatoriului, polițiștii au efectuat cele trei percheziții domiciliare. Cristian Andrei a fost depistat și urmează să fie condus la audieri, iar față de el vor fi aplicate măsurile legale necesare. Cercetările continuă în ceea ce privește infracțiunile de înșelăciune, exercitarea fără drept a unei profesii sau activități, viol și agresiune sexuală. Poliția subliniază că „efectuarea percheziției domiciliare este un procedeu procesual penal prevăzut de Codul de procedură penală, utilizat pentru administrarea probatoriului necesar soluționării cauzei și care nu aduce atingere principiului prezumției de nevinovăție.”
Imaginea utilizată în acest articol a fost preluata de pe site-ul Digi24 și poate fi vizualizată direct aici.