O mare parcare long term, cu 2 etaje și 800 de locuri, se construiește la Aeroportul Otopeni

Ministerul Transporturilor a emis o autorizație de construire pentru o parcare cu 2 etaje la Aeroportul Otopeni, care va fi realizată pe un teren deținut parțial de CFR SA. Această parcare, destinată parcării pe termen lung, va avea o capacitate de 800 de locuri.
Autorizația de construire, emisă de Ministerul Transporturilor, vizează
„Construirea unei parcări în regim de înălțime P+2E pentru parcarea LONG TERM P5”
. Parcarea va fi construită pe un teren parțial deținut de CFR SA și va oferi 800 de locuri pentru vehicule.
O parte din teren este administrată de Ministerul Transporturilor, prin intermediul CFR SA, fiind dată în folosință companiei Metrorex, conform detaliilor din autorizația de construire.
Durata estimată a lucrărilor este de 24 de luni, iar valoarea totală a acestora se ridică la 43,74 milioane de lei.
În prezent, pe acest teren se află un parcaj pentru microbuze și autobuze, care va fi relocat. Lucrările se vor desfășura în orașul Otopeni, pe Calea Bucureștilor nr. 224E, județul Ilfov. Intervențiile autorizate includ:
- lucrări de arhitectură;
- lucrări de rezistență;
- lucrări de instalații sanitare;
- lucrări de instalații de termoventilare;
- lucrări de instalații electrice;
- lucrări de drumuri.
Documentația tehnică necesară pentru autorizarea lucrărilor a fost elaborată de Asocierea Arcadia Aen Architecture & PM S.R.L. – CEMS EPC SA – Addict Invest SRL.
În plus, parcarea aferentă terminalului Sosiri al Aeroportului Internațional Henri Coandă va beneficia de consolidări. CNAB a inițiat o licitație pentru aceste lucrări, care a fost câștigată de DAS Iași. Estimată la 32,33 milioane de lei, fără TVA, contractul a fost atribuit pentru 28,76 milioane de lei, fără TVA, iar durata lucrărilor este de 46 luni.
Parcarea supraterană aferentă Terminalului Sosiri are o capacitate de 692 locuri, incluzând locuri special amenajate pentru persoanele cu dizabilități. Aceasta se desfășoară pe o suprafață construită de 6.226 mp și este organizată pe trei niveluri (parter, mezanin și terasă).
Accesul auto se va realiza prin cele două rampe auto deschise, amplasate pe fațadele nordică și sudică, iar accesul pietonal se va face prin cele patru case de scară deschise, poziționate pe fațadele vestică și estică. De asemenea, parcarea a fost alipită de Gara Aeroport Otopeni.
În prezent, parcarea se află într-o stare de degradare semnificativă, atât la nivelul structurii, cât și al finisajelor și fațadelor, degradările fiind cauzate în principal de infiltrații, construcția fiind realizată în anul 2003.
Imaginea utilizată în acest articol a fost preluata de pe site-ul b365.ro și poate fi vizualizată direct aici.