Opinii

Deloitte: investitorii de private equity rămân optimiști privind Europa Centrală

⏱ 2 min de citit

Deloitte Central Europe a publicat cea mai recentă ediție a studiului Private Equity Confidence Survey, care arată că investitorii de private equity din Europa Centrală își mențin încrederea în perspectivele regiunii. Studiul analizează evoluția pieței de private equity începând din 2003, de două ori pe an.

Potrivit rezultatelor, 36% dintre respondenți estimează o creștere a activității tranzacționale, 56% se așteaptă ca aceasta să rămână la nivelul actual, iar 8% anticipează o reducere.

În privința contextului economic, 74% dintre participanții la studiu nu se așteaptă la schimbări, 18% estimează o îmbunătățire a condițiilor, iar 8% prevăd o deteriorare. Deloitte a precizat că rezultatele au fost înregistrate pe fondul tensiunilor geopolitice din Orientul Mijlociu și al perturbărilor din zona Strâmtorii Hormuz.

Referitor la finanțare, 70% dintre respondenți estimează că nivelul actual al lichidității se va menține, 20% se așteaptă la o îmbunătățire a accesului la finanțare în restul anului, iar 10% anticipează o contracție.

Radu Dumitrescu, Partener Coordonator Advisory, Deloitte România, a declarat că în 2025 valoarea investițiilor de private equity și venture capital realizate pe piața locală a crescut de peste patru ori față de anul anterior, ajungând la 433,6 milioane de euro, iar valoarea exit-urilor a atins un nivel record de 662,4 milioane de euro.

Studiul a analizat și modul în care inteligența artificială este utilizată în procesul investițional. 18% dintre respondenți consideră că AI este foarte utilă în identificarea viitoarelor ținte de investiții, 54% îi atribuie o utilitate moderată, iar 28% apreciază că oferă un sprijin limitat.

Deloitte a precizat că, pe măsură ce utilizarea AI se extinde, investitorii care au trecut de etapa experimentării vor începe să măsoare mai riguros impactul tehnologiei și randamentul investițiilor realizate în acest domeniu.

Sursă: HotNews.ro

Citește și