O experiență memorabilă la Catedrala Națională: 4 ore de așteptare și momente inedite

După o zi întreagă dedicată monitorizării hărții interactive a Arhiepiscopiei, am reușit să prindem “fereastra divină” de doar 3 ore și jumătate pentru a ne alătura mulțimii care aștepta să intre în Catedrala Națională. Ce a urmat a fost un adevărat pelerinaj urban, presărat cu momente amuzante și întâlniri inedite.

Cursa pentru o coadă mai scurtă

În data de 2 noiembrie, am urmărit cu atenție harta interactivă a Arhiepiscopiei Bucureștilor, sperând ca timpul de așteptare să scadă sub 10 ore. La ora 20:30, minunea s-a întâmplat: „timp estimat – 3 ore și jumătate”. Fără a mai sta pe gânduri, am pornit spre Catedrală.

Am ajuns în jurul orei 21. Atmosfera era vibrantă: preoții cântau, iar jandarmii socializau, dar coada… stătea pe loc. Din stația „Piața Arsenalului”, am încercat să găsesc o cale de acces pentru a ajunge la rând. Împreună cu alți câțiva oameni, am încercat să traversăm prima trecere de pietoni, dar am fost redirecționați de jandarmi. Așa că, am făcut cale întoarsă și am mers paralel cu coada pe partea opusă a străzii. După câteva minute de mers, am găsit capătul, dar între noi și el se afla o stradă cu 2 benzi pe sens și un scuar la mijloc.

Fără ajutor din partea autorităților, am trecut strada cu „ajutorul Domnului” și ne-am așezat la rând.

Trotuarul care se destramă

A început așteptarea: 2 ore pe un trotuar care părea mai mult o ruină decât o alee din centrul Capitalei. Trotuarul pe care așteptau sute de mii de vizitatori era la fel de șubred ca zidul ce înconjoară Catedrala. Asfaltul era fisurat, gropile și denivelările erau peste tot, iar un copac, aproape cât trotuarul, bloca trecerea.

După această aventură de tip off-road, am ajuns în fața porții Catedralei, unde ne aștepta o nouă coadă, în zig-zag, care a adăugat încă o oră la timpul de așteptare.

Înăuntru: frumusețe, emoție și … spirt

Interiorul Catedralei m-a lăsat fără cuvinte: culorile vii, mozaicurile superbe și ordinea desăvârșită m-au impresionat profund. Momentul care m-a făcut să uit de frigul resimțit a fost întâlnirea cu un băiețel de aproximativ 5 ani. Văzându-l la rând, un preot l-a întrebat râzând cum a rezistat atât la coadă. Micuțul a răspuns rușinat, dar mândru: „Da! Am venit să vorbesc cu Doamne Doamne!”. Această scenă l-a făcut pe preot să radieze, mângâindu-l pe cap și rugându-l să rămână la fel de înțelept și când va crește.

La câțiva metri mai încolo, în Altar, am asistat la o scenă tragicomică: o doamnă, înarmată cu o sticlă de spirt și o cârpă, încerca cu disperare să dezinfecteze crucea din Altar înainte de a se ruga. În timp ce eu ieșeam, ea continua să se agite, hotărâtă să lase locul curat.

Credincioșii aveau posibilitatea de a lăsa acatiste în cutiile de lângă Masa Sfântă sau de lângă POS-ul instalat la ieșirea din Altar, dar acest POS a fost ignorat de majoritatea vizitatorilor.

La ieșirea din Altar, câțiva voluntari ne așteptau. Mă așteptam să primesc un calendar bisericesc sau iconițe, dar am primit doar o iconiță și un pliant cu informații despre mozaicurile Catedralei.

O așteptare care a meritat

După 4 ore de așteptare, pot spune cu certitudine că experiența a meritat. Catedrala Națională este grandioasă și impresionantă, chiar dacă mai are de așteptat până va fi complet pictată. Și, cine știe, poate atunci trotuarul din jur va fi la fel de solid precum credința celor care stau la coadă.

Imaginea utilizată în acest articol a fost preluata de pe site-ul b365.ro și poate fi vizualizată direct aici.