Miruță exceptează de la sancțiuni utilizatorii afectați de TollRo

Ministrul interimar al Transporturilor și Infrastructurii, Radu Miruță, a semnat un ordin prin care utilizatorii Sistemului de Tarifare Electronică Rutieră (TollRo) nu pot fi sancționați dacă nu-și duc la îndeplinire obligațiile legale în cazul unor disfuncționalități ale aplicației, a anunțat ministrul într-o conferință de presă susținută joi seară.
Radu Miruță a declarat că a lucrat în cursul după-amiezii respective împreună cu reprezentanții transportatorilor și distribuitorilor pentru a identifica problemele semnalate în aplicația TollRo, pusă în funcțiune joi, 1 octombrie.
Ministrul a precizat că ordinul publicat în Monitorul Oficial introduce un articol care prevede că, în cazul unor disfuncționalități ale aplicației, utilizatorii nu pot fi sancționați pentru neîndeplinirea obligațiilor, inclusiv obligația de plată a sumei de 2.000 lei prevăzută pentru cazurile de neînregistrare a datelor.
Miruță a explicat că soluția a fost găsită prin ordin de ministru, deoarece legea din 2023 care reglementează trecerea la taxarea pe kilometru nu poate fi modificată de un guvern interimar decât printr-o altă lege.
Ministrul a precizat că au fost transmise peste 1.000 de sesizări din partea utilizatorilor aplicației către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pentru verificarea problemelor semnalate.
Potrivit declarațiilor ministrului, CNAIR a estimat, într-o adresă transmisă joi seară, că rezolvarea problemelor va dura până la 72 de ore, interval în care cei care nu pot achiziționa tichete de rută sau nu se pot înregistra nu vor fi penalizați.
Radu Miruță a declarat că punerea în funcțiune a aplicației TollRo la 1 octombrie a fost o obligație asumată de miniștrii care au ocupat anterior această funcție, precizând că a prelungit termenul inițial de la finalul lunii august până la 1 octombrie, cu o justificare acceptată de Comisia Europeană.
Ministrul a menționat că un amendament parlamentar care prevedea prelungirea termenului până la 1 aprilie nu a fost votat nici de partidele din coaliția de guvernare, nici de Partidul Social Democrat, din cauza riscului de a nu mai fi primite fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a comunicat joi că platforma TollRo a fost accesată, în primele 12 ore de funcționare, de aproximativ patru milioane de vizitatori și utilizatori autentificați, iar în sistem s-au înregistrat aproximativ 50.000 de utilizatori și 170.000 de vehicule.
În primele 12 ore au fost emise peste 45.000 de tichete de rută, au fost efectuate peste 60.000 de plăți și peste 13.000 de alimentări ale portofelului electronic, aproximativ 90% dintre achiziții fiind realizate direct prin portalul și aplicațiile TollRo, restul prin distribuitori și prin punctele CNAIR.
Volumul de utilizatori concentrat în primele ore a generat vârfuri de sarcină asupra platformei și asupra sistemelor externe cu care aceasta comunică, fapt care a stat la baza disfuncționalităților semnalate.
Sursă: HotNews.ro