⏱ 2 min de citit
Andreea Raicu, fostă prezentatoare la ProTV, a reacționat pe Facebook la un mesaj afișat în cadrul petrecerii anuale a trustului Antena 1, desfășurată joi, 1 octombrie, la Domeniul Știrbey din Buftea.
Pe ecrane a fost proiectată, în timpul evenimentului, o fotografie a directorului general al Antena Group, Sorin Alexandrescu, însoțită de mesajul: „ProTV să ne belească p*”, destinat postului rival.
„Sunt efectiv scârbită și nu folosesc des cuvântul ăsta. Nu înțeleg cum am ajuns aici. Cum este posibil ca la un eveniment al uneia dintre cele mai mari televiziuni din România să apară pe un ecran un asemenea mesaj la adresa televiziunii concurente?”, a scris Raicu pe Facebook.
Raicu a precizat că explicația oferită de trust, potrivit căreia incidentul ar fi fost o glumă, nu răspunde problemei de fond. „Dacă în medii profesionale, între oameni educați, cu funcții și responsabilități, un asemenea limbaj poate fi considerat o glumă, ce pretenții mai avem de la felul în care oamenii se comportă și vorbesc unii cu ceilalți?”, a scris aceasta.
Ea a adăugat: „Pentru mine nu este amuzant. Este degradant. Și mi se pare profund trist că am ajuns aici”, invitându-și urmăritorii să își exprime punctul de vedere despre incident.
Liana Sanda, PR manager al Antena TV Group, a declarat pentru HotNews că mesajul a fost „o glumă foarte neinspirată a unui coleg de la tehnic” și că imaginea a fost realizată folosind inteligența artificială.
Sanda a precizat că mesajul a fost afișat timp de câteva secunde și că angajatul responsabil a fost sancționat.
La petrecerea Antena 1 au fost prezente sute de persoane, din agenții de publicitate, firme care fac reclamă la Antena Group și angajați ai posturilor din trust.
Andreea Raicu a prezentat matinalul de la Pro TV alături de Andi Moisescu, iar ulterior a lucrat la Prima TV pentru emisiunile Big Brother și Megastar. În prezent este antreprenoare.
Sursă: HotNews.ro