Ministrul Sănătății: Şefii de secţie vor semna contracte de administrare bazate pe indicatori de performanţă


Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat recent implementarea unor noi criterii şi reglementări pentru ocuparea funcţiei de şef de secţie în spitale, precum şi pentru evaluarea acestora. “Calitatea universitară nu mai poate fi singura recomandare pentru a deveni şef de secţie”, a declarat ministrul, subliniind că se va renunţa la “concursurile formale, unde se recitau două-trei articole de lege”. În locul acestora, vor fi introduse criterii minime, criterii de performanţă şi evaluare continuă.
În cadrul acestei reforme, şefii de secţie, de laborator sau de serviciu medical vor semna contracte de administrare bazate pe indicatori de performanţă clari, care vor fi monitorizaţi anual. De asemenea, ocuparea funcţiei nu se va mai face doar prin formalităţi, ci fiecare candidat va trebui să susţină un examen real, bazat pe un proiect de dezvoltare a secţiei şi a echipei medicale, având în vedere indicatori concreţi şi obiective măsurabile.
“Este o normalitate pe care trebuie să o readucem în spitale. Ştim bine că nu întotdeauna cel mai mare în grad universitar este şi cel mai bun lider. Recunoaştem acest adevăr şi schimbăm împreună modalitatea de ocupare a funcţiilor de conducere.”
Ministrul Rogobete a subliniat că este esenţial să se elimine concursurile formale, care nu reflectă cu adevărat competenţele necesare pentru conducerea unei secţii. “Ştiu că rezistenţa este mare, dar împreună putem să ne facem bine. Este evident că lucrurile nu mai pot continua aşa şi că trebuie să punem capăt unui obicei care a funcţionat doar în avantajul unora”, a adăugat el.
De asemenea, ministrul a subliniat că conducerea unei secţii nu reprezintă un simplu titlu onorific, ci o responsabilitate continuă. Organizarea echipei, grija faţă de pacienţi şi calitatea actului medical vor fi criterii reale de evaluare.
“Mesajul meu este ferm: şefii de secţie nu mai pot rămâne în funcţii din inerţie. Ei trebuie să fie lideri activi, profesionişti şi responsabili. Această măsură înseamnă spitale mai organizate, secţii mai eficiente şi, în final, pacienţi mai bine trataţi.”
Imaginea utilizată în acest articol a fost preluata de pe site-ul g4media.ro și poate fi vizualizată direct aici.
Pentru a oferi cele mai bune experiențe, folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și/sau accesa informații despre dispozitiv. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne va permite să procesăm date precum comportamentul de navigare sau ID-urile unice pe acest site. Neconsimțământul sau retragerea consimțământului pot afecta negativ anumite caracteristici și funcții.