Ministerul Sănătății extinde finanțarea secțiilor ATI și blocurilor operator


Ministerul Sănătății a actualizat ordinul privind finanțarea secțiilor de anestezie și terapie intensivă (AP-ATI), extinzând lista de materiale sanitare, consumabile și medicamente eligibile pentru achiziție, a anunțat ministrul Alexandru Rogobete.
p>Secțiile ATI vor putea achiziționa consumabile și medicamente de ultimă generație, ceea ce va crește calitatea și siguranța actului medical pentru pacienții critici, a precizat Ministerul Sănătății.
Ordinul modificat introduce activități noi eligibile la finanțare, inclusiv intervențiile din sala de operație și anestezia. Până la această modificare, ordinul permitea finanțarea serviciilor doar din secțiile de terapie intensivă. Prin noua reglementare, materialele sanitare, consumabilele și medicamentele pot fi achiziționate și pentru blocul operator.
Programul de finanțare a fost extins la cinci spitale suplimentare: Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Ioan” Galați, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov, Spitalul Clinic de Urgență Târgoviște, Spitalul Municipal Odorheiul Secuiesc și Spitalul Municipal Turda, a transmis ministrul Alexandru Rogobete.
Modificările au ca scop sprijinirea dezvoltării capacității de răspuns a secțiilor de terapie intensivă și a blocului operator, prin finanțarea corespunzătoare a serviciilor medicale oferite în cele mai critice momente, a declarat Rogobete.
Pentru a oferi cele mai bune experiențe, folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și/sau accesa informații despre dispozitiv. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne va permite să procesăm date precum comportamentul de navigare sau ID-urile unice pe acest site. Neconsimțământul sau retragerea consimțământului pot afecta negativ anumite caracteristici și funcții.