Inaugurarea unui muzeu dedicat nevăzătorilor în Bucureşti

Muzeul Comunităţii şi Educaţiei Nevăzătorilor „Regina Elisabeta” a fost deschis joi la Liceul Tehnologic „Regina Elisabeta” din Bucureşti, reprezentând primul spaţiu muzeal din România dedicat istoriei, culturii şi contribuţiilor persoanelor nevăzătoare.
La eveniment au fost prezenţi Nicu Ştefănuţă, vicepreşedinte al Parlamentului European, Katrin Langensiepen, membru al Parlamentului European şi activist pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi, precum şi Rareş Hopincă, primarul Sectorului 2, alături de alţi reprezentanţi ai autorităţilor, mediului educaţional, societăţii civile şi comunităţii persoanelor nevăzătoare.
„Accesul la cultură, educaţie şi memorie colectivă este un drept fundamental. Acest muzeu arată că incluziunea nu este un gest simbolic, ci o investiţie în demnitate, cetăţenie şi viitorul nostru comun”, a declarat Nicu Ştefănuţă.
Rareş Hopincă a subliniat importanţa deschiderii acestui muzeu, afirmând că este un omagiu adus liderilor care au pus bazele educaţiei şi incluziunii pentru comunitatea nevăzătorilor. „Continuăm această moştenire, privim spre viitor şi lucrăm împreună pentru a construi o societate în care cultura, educaţia şi oportunităţile sunt accesibile tuturor”, a adăugat el.
Muzeul „Regina Elisabeta” celebrează peste un secol de istorie, educaţie şi creativitate a comunităţii nevăzătorilor din România, având rolul de a face vizibile vocile elevilor, profesorilor, artiştilor şi inovatorilor sociali care, în ciuda barierelor, au contribuit semnificativ la patrimoniul cultural şi uman al societăţii româneşti.
Inspirat de viziunea Reginei Elisabeta a României, care a susţinut accesul la educaţie pentru persoanele nevăzătoare încă din 1907, muzeul depăşeşte simpla colecţie de obiecte, devenind un instrument educaţional şi civic, un loc unde trecutul, prezentul şi viitorul se întâlnesc pentru a schimba percepţii.
„Acest muzeu nu vorbeşte despre dizabilitate ca limitare, ci despre potenţial, creativitate şi contribuţie. Este un exemplu de cum educaţia şi cultura pot demonta barierele atitudinale care încă persistă în Europa”, a subliniat Katrin Langensiepen.
Experienţa oferită de muzeu este concepută pentru a fi accesibilă tuturor vizitatorilor, indiferent de abilităţi. Exponatele îmbină perspective istorice şi contemporane prin artă tactilă, obiecte explorabile prin atingere, naraţiuni audio şi interactive, precum şi experienţe participative care încurajează empatia.
Muzeul se doreşte a fi un spaţiu viu de învăţare, dialog şi conectare între generaţii, adresându-se elevilor, profesorilor, familiilor, decidenţilor şi publicului larg. Acesta invită la descoperirea unui patrimoniu care devine punct de plecare pentru conversaţii despre identitate, apartenenţă şi drepturi egale.
„Muzeul Regina Elisabeta este, înainte de toate, vocea comunităţii nevăzătoare, nu ca obiect de observaţie, ci ca comunitate care vorbeşte pentru sine. Este un spaţiu al educaţiei, mândriei şi umanităţii împărtăşite”, a declarat Camelia Platt, curator al muzeului.
Inaugurarea acestui muzeu reprezintă un moment semnificativ, în care incluziunea devine vizibilă, valorizată şi împărtăşită, contribuind la construirea unei Românii în care diversitatea este recunoscută, educaţia este accesibilă, iar nimeni nu este lăsat în urmă.
Imaginea utilizată în acest articol a fost preluata de pe site-ul adevarul.ro și poate fi vizualizată direct aici.