Evenimente

Importanța protejării Pădurii Băneasa

Astăzi a avut loc o dezbatere organizată de Ministerul Mediului, dedicată viitorului Pădurii Băneasa. În cadrul acestei întâlniri, am reafirmat necesitatea ca această zonă să devină arie naturală protejată.

Pădurea Băneasa nu trebuie să fie sacrificată pentru interese imobiliare sau să devină un drum pentru traficul auto, ci trebuie să rămână unul dintre cele mai valoroase spații verzi ale capitalei noastre.

Un aspect important legat de protejarea Pădurii Băneasa este situația cartierului Greenfield. În acest context, poziția mea a fost constantă: vom susține dezvoltatorul imobiliar în construirea celor trei drumuri de acces prevăzute în documentațiile inițiale ale proiectului, asigurându-ne că acestea nu vor traversa pădurea. Această soluție este benefică atât pentru locuitorii cartierului Greenfield, cât și pentru obiectivul meu de a menține habitatul natural intact. Astfel, Pădurea Băneasa va continua să fie un loc de liniște și natură pentru generațiile actuale și viitoare.

Este important să reamintim că, pe 12 decembrie anul trecut, Consiliul Local al Sectorului 1 a adoptat o hotărâre prin care au fost inițiate demersurile administrative necesare pentru preluarea a 200 de hectare din Pădurea Băneasa de la Regia Națională a Pădurilor, Romsilva. Împreună cu reprezentanții Asociației Parcul Natural Văcărești și cei ai grupului civic Salvați Codrii Vlăsiei, am stabilit toate etapele necesare pentru ca pădurea să obțină statutul de arie naturală protejată de interes local.

Imaginea utilizată în acest articol a fost preluata de pe site-ul George Cristian Tuță și poate fi vizualizată direct aici.

Citește și