Ilie Bolojan, explicații după întâlnirea cu magistrații la Cotroceni: Un numitor comun este departe


Premierul Ilie Bolojan a declarat, joi, că discuțiile purtate miercuri la Palatul Cotroceni cu privire la reforma pensiilor magistraților nu au condus la niciun acord concret. În cadrul acestor întâlniri, fiecare participant și-a exprimat punctul de vedere, dar nu s-a ajuns la o soluție acceptabilă pentru ambele părți.
„Fiecare ne-am spus punctele de vedere, dar nu am ajuns la o soluţie care să fie agreată de ambele părţi şi nici nu ne-am apropiat de o variantă care să pară că duce la o formulă în care să ajungem la un numitor comun”,
a afirmat Bolojan, în cadrul unei intervenții la postul Euronews România.
Prim-ministrul a subliniat că o problemă majoră în discuțiile despre pensii este vârsta de pensionare a anumitor categorii profesionale, inclusiv a magistraților. El a evidențiat că:
„Sunt două aspecte importante care nu ţin de viziunea unei persoane, ci ţin de nişte realităţi care nu pot fi contestate. Nu mai putem să susţinem şi nu mai putem suporta nici din punct de vedere al sustenabilităţii, nici din punct de vedere al unei justiţii sociale o pensionare care să fie între 48 şi 50 de ani. Deci vârsta de pensionare prea rapidă nu mai poate fi suportată, aceasta este o realitate pe care nu o putem contesta.”
De asemenea, Consiliul Superior al Magistraturii a confirmat, printr-un comunicat de presă, că discuțiile de miercuri nu au avut un rezultat pozitiv, deși a menționat că reprezentanții magistraților au arătat o „deschidere pentru rezolvarea problemelor”.
Imaginea utilizată în acest articol a fost preluata de pe site-ul Digi24 și poate fi vizualizată direct aici.
Pentru a oferi cele mai bune experiențe, folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și/sau accesa informații despre dispozitiv. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne va permite să procesăm date precum comportamentul de navigare sau ID-urile unice pe acest site. Neconsimțământul sau retragerea consimțământului pot afecta negativ anumite caracteristici și funcții.