Educația, fundamentul unei societăți moderne


Educația reprezintă un pilon esențial pentru dezvoltarea unei societăți, iar angajamentul meu, încă de la începutul mandatului, este de a face toate eforturile necesare pentru a asigura că elevii din Sectorul 5 beneficiază de unități de învățământ moderne și sigure.
Multe persoane nu realizează, sau aleg să ignore, faptul că în domeniul educației copiilor nu există loc pentru orgolii politice sau personale.
După luni de așteptare și numeroase rechemări pentru completarea dosarului în vederea reabilitării Școlii Gimnaziale I.G. Duca, astăzi am depus din nou documentele necesare pentru a putea, în sfârșit, să demarăm lucrările.
Sper ca de această dată reprezentanții Primăriei Capitalei să nu se mai piardă în birocrație și să semneze documentele necesare pentru a putea începe lucrările.
„Nu eu am nevoie de aceste semnături, ci copiii care doresc să se întoarcă în școala lor! Semnați pentru copii! Semnați pentru normalitate! Semnați pentru o școală care trebuia deschisă demult!”
De asemenea, astăzi am depus și cererea pentru emiterea autorizației de construire, având ca scop punerea în siguranță a fațadelor clădirii Colegiului Național Gheorghe Lazăr.
Este esențial să putem colabora eficient, având o abordare constructivă, pentru binele elevilor din Sectorul 5!
Cu respect, Vlad Popescu Piedone, Primarul Sectorului 5
Imaginea utilizată în acest articol a fost preluata de pe site-ul Vlad Popescu Piedone și poate fi vizualizată direct aici.
Pentru a oferi cele mai bune experiențe, folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și/sau accesa informații despre dispozitiv. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne va permite să procesăm date precum comportamentul de navigare sau ID-urile unice pe acest site. Neconsimțământul sau retragerea consimțământului pot afecta negativ anumite caracteristici și funcții.