Ceremonii la Monumentul Eroilor Patriei de Ziua Veteranilor de Război


Ministerul Apărării Naționale a organizat miercuri ceremonii militare și religioase de Ziua Veteranilor de Război la nivel național, a comunicat instituția.
În București, ceremonia de depunere de coroane a început la ora 9:30 la Monumentul Eroilor Patriei, amplasat în fața Universității Naționale de Apărare „Carol I”.
Ministerul Apărării Naționale a derulat campania „Onor Veteranilor de Război”, ajunsă la cea de-a șasea ediție, care a debutat luni la Palatul Cercului Militar Național din București, a precizat sursa citată.
Au fost pregătite și distribuite cadouri pentru veteranii și văduvele de război din România.
În cel de-al Doilea Război Mondial, România a înregistrat peste 900.000 de morți, dispăruți, prizonieri, răniți și invalizi, a menționat Ministerul Apărării Naționale.
Armata României a continuat lupta după eliberarea Transilvaniei de Nord și a contribuit la eliberarea Ungariei și Cehoslovaciei.
Efortul de război a mobilizat 540.000 de militari, dintre care peste 90.000 și-au pierdut viața, aproape 60.000 au fost declarați dispăruți, iar peste 330.000 au fost răniți în luptă.
În prezent, în România mai sunt în viață 288 de veterani de război și opt văduve de război, a precizat Ministerul Apărării Naționale.
Ministerul Apărării Naționale și-a exprimat profunda apreciere față de veteranii de război și a reafirmat angajamentul de a le onora memoria și de a transmite mai departe valorile pentru care aceștia au luptat.
Pentru a oferi cele mai bune experiențe, folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și/sau accesa informații despre dispozitiv. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne va permite să procesăm date precum comportamentul de navigare sau ID-urile unice pe acest site. Neconsimțământul sau retragerea consimțământului pot afecta negativ anumite caracteristici și funcții.