Evenimente

Bucureşti devine al treilea oraş din România care se alătură iniţiativei „HPV Free City”

Capitala României a fost declarată, începând de miercuri, al treilea oraş din ţară care se alătură iniţiativei „HPV Free City”, un proiect iniţiat de Federaţia Tinerilor din Cluj. Scopul acestui demers este de a transforma prevenţia infecţiei cu virusul HPV într-o prioritate publică. În perioada 01.01.2020 – 31.12.2024, acoperirea medie pentru femeile eligibile la nivel naţional este de 12,5%, iar România se confruntă cu cea mai mare incidenţă a cancerului de col uterin din Uniunea Europeană, având totodată cea mai ridicată rată a mortalităţii.

„Capitala s-a alăturat astăzi oficial iniţiativei naţionale „HPV Free City”, prin lansarea coaliţiei „Bucureşti – HPV Free City”, un demers comun al organizaţiilor civice, al mediului medical şi al instituţiilor publice, dedicat prevenirii infecţiilor cu virusul papiloma uman (HPV) şi a cancerelor asociate. Această lansare continuă seria evenimentelor similare organizate anterior la Cluj-Napoca şi Timişoara, parte a unui efort naţional de a creşte conştientizarea riscurilor infecţiei cu HPV şi beneficiile vaccinării”, au anunţat iniţiatorii.

Evenimentul de lansare a avut loc la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, reunind reprezentanţi ai autorităţilor, profesionişti din domeniul sănătăţii, tineri, membri ai societăţii civile şi jurnalişti. Deschiderea a fost marcată de prezentarea oficială a iniţiativei „HPV Free City” de către Paul Marc, preşedintele Federaţiei Tinerilor din Cluj, organizaţia care a iniţiat acest proiect la nivel naţional.

„Prin iniţiativa Bucureşti HPV Free City continuăm demersul de a transforma prevenţia într-o prioritate publică. Credem că prin educaţie, dialog şi implicarea tinerilor putem crea comunităţi mai sănătoase şi mai informate. Federaţia Tinerilor din Cluj îşi propune să construiască, alături de parteneri şi autorităţi, un model replicabil de mobilizare comunitară pentru prevenirea infecţiilor cu HPV şi a afecţiunilor asociate”, a declarat Paul Marc.

După mesajul de deschidere, membrii coaliţiei au semnat un document oficial de susţinere, un gest simbolic ce marchează angajamentul comun pentru transformarea Bucureştiului într-un oraş „HPV Free”. A doua parte a evenimentului a fost dedicată unei dezbateri moderate pe tema „Vaccinarea salvează vieţi. Realităţi, mituri şi soluţii”, la care au participat experţi din domeniul medical, reprezentanţi ai autorităţilor şi lideri din mediul educaţional. Discuţiile s-au concentrat pe identificarea celor mai eficiente modalităţi de creştere a gradului de vaccinare împotriva HPV şi pe combaterea miturilor care descurajează imunizarea.

Situaţia vaccinării anti-HPV

În România, rata de vaccinare anti-HPV a înregistrat progrese, dar este încă sub nivelul optim. Conform raportului INSP pentru perioada 01.01.2020 – 31.12.2024, acoperirea medie pentru femeile eligibile (cohortele născute între 2003 – 2013) este de 12,5%. Datele pe judeţe arată variaţii semnificative: municipiul Bucureşti, împreună cu judeţele Cluj şi Ilfov, au cele mai ridicate rate de vaccinare (Bucureşti – acoperire medie 28,5%), în timp ce multe alte judeţe rămân mult sub media naţională.

Vaccinarea anti-HPV este gratuită pentru tinerii cu vârste între 11 şi 26 de ani, iar pentru femeile cu vârsta între 27 şi 45 de ani este compensată în proporţie de 50%. Măsura de extindere a gratuităţii pentru segmentul de vârstă 19-26 ani, care va intra în vigoare la 1 octombrie 2025, ar putea proteja aproximativ 1,5 milioane de tineri de infecţia cu HPV.

Impactul infecţiei cu HPV şi al cancerelor asociate

Infecţia cu HPV este cea mai frecventă infecţie virală cu transmitere sexuală, afectând aproximativ 80% dintre bărbaţi şi femei pe parcursul vieţii. Ratele de infecţie persistentă cresc odată cu vârsta, atât la femei, cât şi la bărbaţi. Datele arată că adulţii tineri cu vârste între 25 şi 44 de ani din România au un risc mai mare de a fi afectaţi de cancer decât media europeană pentru tipurile de cancer ce ar putea fi prevenite. Acestea includ aproape toate cancerele din sfera O.R.L. şi cancerul de col uterin, patologii ce pot fi prevenite în mare măsură prin intervenţii de sănătate publică vizând vaccinarea anti-HPV şi screening.

Cancerul de col uterin este cel mai frecvent tip de cancer ginecologic diagnosticat în România, fiind al treilea cel mai comun tip de cancer în rândul femeilor. Aproape 3.400 de femei din România primesc anual diagnosticul de cancer de col uterin, iar 1.805 femei îşi pierd viaţa din cauza acestei maladii. La nivelul Uniunii Europene, România înregistrează cea mai mare incidenţă şi cea mai mare rată a mortalităţii, cu o incidenţă de 2,5 ori mai mare decât media UE şi o rată a mortalităţii de peste 4 ori mai mare.

Imaginea utilizată în acest articol a fost preluata de pe site-ul Digi24 și poate fi vizualizată direct aici.

Citește și