Home » Băluță, după înfrângerea de la PMB, se laudă cu luminițele de Crăciun: „La noi, acasă. Cel mai bine și cel mai frumos!”

Băluță, după înfrângerea de la PMB, se laudă cu luminițele de Crăciun: „La noi, acasă. Cel mai bine și cel mai frumos!”

de Florin Nistor
0 comentarii

Daniel Băluță, recent înfrânt în competiția pentru Primăria Capitalei, pare să fi acceptat rezultatul, având în vedere că va continua să conducă Primăria Sectorului 4. Acesta a fost candidatul pe care PSD și-a pus toate speranțele pentru a câștiga alegerile. Deși a decorat frumos întregul sector cu luminițe de Crăciun, aceste ornamente nu au reușit să îi convingă pe unii bucureșteni, care au fost nemulțumiți de introducerea unei taxe de dezvoltare, votând în consecință.

„Dacă nu este Primăria Capitalei, este bun și Sectorul 4”, a declarat primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, care a postat pe rețelele sociale mai multe imagini cu luminițele din zona pe care o administrează. În mesajul său, el a subliniat că în Sectorul 4 este „cel mai bine și cel mai frumos”.

„La noi, acasă. Ca întotdeauna, cel mai bine și cel mai frumos! O seară liniștită tuturor!”

În comentariile postării, un bucureștean a remarcat ironic că luminițele din Sectorul 6 sunt mai frumoase, sugerând o competiție între sectoare. Daniel Băluță, candidatul PSD la alegerile pentru Primăria Capitalei, s-a clasat pe locul 3, în urma liberalului Ciprian Ciucu, care a câștigat, și a Ancăi Alexandrescu, susținută de AUR, care a ocupat locul 2.

După anunțarea rezultatelor exit poll, Băluță a avut un mesaj scurt, împreună cu Sorin Grindeanu și ceilalți primari PSD din București. Aproape de miezul nopții, el a scris pe Facebook:

„Mulțumesc tuturor celor care m-ați sprijinit în ultimele săptămâni și mi-ați acordat încrederea voastră! Rămânem împreună și continuăm să muncim pentru Sectorul 4 și pentru întregul București!”

Acum, se pare că s-a resemnat după pierderea cursei pentru Primăria Generală. Așa cum se spune, „nicăieri nu-i ca acasă”. Un bucureștean a adus în discuție o zicală populară care reflectă perfect situația actuală:

„Dacă nu este calul, este bun și măgarul”

Astfel, dacă nu a reușit să câștige Primăria Capitalei, este bine și în Sectorul 4.

Imaginea utilizată în acest articol a fost preluata de pe site-ul b365.ro și poate fi vizualizată direct aici.

S-ar putea să vă placă și

Lasă un comentariu

Pulsul Capitalei este platforma perfectă pentru știri locale, reportaje și povești urbane. Ideal pentru cei care vor să fie conectați la tot ce se întâmplă în București. Descoperă Pulsul Capitalei acum!

Pulsul Capitalei este platforma perfectă pentru știri locale, reportaje și povești urbane. Ideal pentru cei care vor să fie conectați la tot ce se întâmplă în București. Descoperă Pulsul Capitalei acum!