Utile

Automate inteligente pentru pisicile fără stăpân, instalate în București

Recent, au fost instalate două automate inteligente care oferă hrană și apă pentru pisicile fără stăpân la Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti”. Unul dintre aceste automate se află la intrarea principală, pe Șoseaua Kiseleff nr. 28, iar celălalt este amplasat lângă Biserica Dragomirești, în apropierea Parcului Regele Mihai I.

Aceste automate sunt parte dintr-un proiect mai amplu, care a început în luna ianuarie, când primele cinci automate au fost instalate în parcurile Tineretului, Floreasca și Circului. Inițiativa a fost realizată de Asociația Sache Vet în colaborare cu ASPA, beneficiind de sprijin financiar din partea Primăriei Municipiului București.

În colaborare cu RetuRO SGR, rețeaua de automate se va extinde cu încă zece unități, dintre care două sunt deja funcționale la Muzeul Satului, iar alte opt vor fi instalate în curând.

Automatele sunt foarte ușor de utilizat: utilizatorii trebuie să introducă un PET, iar aparatul va elibera apă și hrană uscată pentru pisici. Aceasta nu doar că ajută animalele fără stăpân, dar promovează și reciclarea, contribuind astfel la un mediu mai curat.

Proiectul este derulat de Asociația Sache Vet, cu sprijinul RetuRO SGR și în parteneriat cu ASPA. Hrana uscată oferită prin aceste automate este asigurată de ONG-ul american Greater Good Charities.

Imaginea utilizată în acest articol a fost preluata de pe site-ul ASPA București și poate fi vizualizată direct aici.

Citește și