În cadrul unei ședințe desfășurate pe 5 decembrie, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a evaluat candidații pentru alegerile locale programate pe 7 decembrie, inclusiv pe cei care aspiră la funcția de primar al Capitalei. Analizând dosarele, CNSAS a descoperit că Gigi Nețoiu, un candidat independent, a avut un trecut legat de Securitate.
Conform informațiilor furnizate de CNSAS, pe 25 noiembrie, au fost obținute „informații noi și neprocesate”, incluzând o fișă de evidență a cadrelor. Această fișă confirmă că Gigi Nețoiu a fost cadru al Securității Municipiului București în perioada 1985-1989.
„Era în 1985, eu ieşisem ofiţer de informaţii şi lucram la Serviciul 510, ce aparţinea de Direcţia a 5-a (…) Eu eram tânăr ofiţer atunci şi aveam în subordine cam 150 de subofiţeri”, a declarat Gigi Nețoiu într-un interviu.
În prezent, Gigi Nețoiu își continuă candidatura independentă pentru funcția de primar al Capitalei. De-a lungul carierei sale, el a fost acționar la mai multe echipe de fotbal, printre care Rocar București, FC Dinamo București, Universitatea Craiova și FC Voluntari.
În martie 2014, Nețoiu a fost condamnat la o pedeapsă de trei ani și patru luni de închisoare în cadrul Dosarului Transferurilor, însă a fost eliberat condiționat un an mai târziu, în 2015.
Imaginea utilizată în acest articol a fost preluata de pe site-ul Digi24 și poate fi vizualizată direct aici.