Bucuresti

Voluntari: mesaj despre suspendarea Before & After School, negat de DECSIC

⏱ 4 min de citit

Un mesaj distribuit pe grupurile de WhatsApp ale părinților din orașul Voluntari a anunțat suspendarea Serviciului Educațional Before & After School în zilele de 8 și 9 octombrie 2026, motivul invocat fiind participarea personalului la pelerinajul închinat Preasfintei Cuvioase Parascheva de la Iași.

Conducerea Direcției Educație Cultural Sportivă și Identitate Comunitară (DECSIC) a comunicat, la solicitarea Buletin de București, că nu a fost luată nicio decizie oficială în acest sens și a negat că mesajul ar fi fost transmis de vreo persoană din conducerea instituției.

Andreea Constantinescu, directoare a Direcției de Comunicare a Primăriei Voluntari, a precizat că mesajul apărut pe grupurile de părinți nu reprezintă poziția instituției. Aceasta a declarat că un singur angajat și-a exprimat dorința de a participa la pelerinaj și a solicitat zile libere, iar acest lucru nu constituie o comunicare oficială și nu poate stabili programul serviciului After School.

Mesajul distribuit părinților preciza: „Dragi părinţi, Vă informăm că activitatea Serviciului Educaţional Before & After School va fi suspendată în zilele de 8 și 9 octombrie, datorită participării personalului la pelerinajul închinat Preasfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi. Ne dorim să vă anunțăm din timp, pentru a vă putea organiza cât mai uşor în aceste zile. Vă mulțumim pentru înţelegere, răbdare și sprijinul pe care ni-l oferiţi mereu. Vă aşteptăm cu drag, începând de luni, 12 octombrie, să ne reluăm activitatea împreună!”

Pelerinaj pentru 2.000 – 8.000 de locuitori din Voluntari

DECSIC a lansat o procedură pentru servicii de transport rutier de pasageri, datată 29 iulie 2026, pentru pelerinajul la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, programat în perioada 2–14 octombrie 2026, în funcție de data la care moaștele vor fi scoase pentru închinare. Debutul oficial al pelerinajului este stabilit pentru joi, 8 octombrie, la ora 06:00.

Numărul persoanelor pentru care trebuie asigurat transportul este cuprins între 1.960 și 7.595, potrivit documentelor de achiziție. Caietul de sarcini prevede între 40 și 155 de autocare cu minimum 49 de locuri, plus un autocar de rezervă.

Plecarea este prevăzută de la Catedrala Sf. Parascheva din Voluntari, iar destinația este Centrul de Pelerinaj Sfânta Parascheva din Iași, pe o rută de aproximativ 840 de kilometri dus-întors.

Autocarele trebuie să aibă minimum 49 și maximum 56 de locuri, să fie fabricate cel puțin din 2007, să respecte norma minimă de poluare Euro 3 și să fie dotate cu instalații funcționale de încălzire și răcire. Caietul de sarcini prevede, de asemenea, șoferi de rezervă, autocare de rezervă, asigurări, autorizații, coordonare tehnică și logistică, precum și posibilitatea înlocuirii unui autocar defect în maximum două ore.

Valoarea achiziției depășește 1 milion de lei

Valoarea estimată a procedurii este cuprinsă între 265.776 de lei și 1.029.882 de lei, fără TVA. Suma nu a fost plătită până la data publicării acestui articol, contractul nefiind încă semnat. În declarațiile de participare disponibile în platforma SEAP figurează o singură firmă, Star Holiday & Tours.

Star Holiday & Tours este o companie controlată de Ștefan Grigore, asociat, vreme de aproape un deceniu, cu Emanuel Gabriel Botnariu, potrivit unei investigații publicate în 2017 de jurnaliștii Să fie Lumină.

Pelerinajul la moaștele Sf. Cuvioase Parascheva este organizat anual de instituțiile din subordinea primarului Florentin Pandele. Deplasarea de la Voluntari la Iași este menționată și în Strategia de Dezvoltare a Orașului Voluntari 2011-2020.

În 2022, transportul pentru pelerinaj a fost atribuit tot companiei Star Holiday & Tours, potrivit informațiilor publicate de Buletin de București. În 2023, transportul a fost atribuit companiei Grup ATYC, potrivit evidențelor publice ale procedurilor de achiziție.

În 2024, DECSIC a lansat o nouă procedură, cu o valoare estimată de până la 897.087 de lei. În 2025, o procedură similară, estimată la 938.742 de lei, a fost anulată. Pentru 2026, administrația a reluat procedura, cu un plafon maxim de 1.029.882 de lei fără TVA.

Buletin de București a solicitat puncte de vedere atât primarului orașului Voluntari, Florentin Pandele, cât și Primăriei Orașului Voluntari referitor la desfășurarea pelerinajului și la eventuala suspendare a programului Before & After School. Până la data publicării acestui articol, nu a fost primit niciun răspuns.

Sursă: Buletin de București (buletin.de)

Citește și