Vaccinarea antigripală: cine beneficiază de compensare și care e procedura. Câte persoane s-au vaccinat în sezonul 2024-2025


Ministerul Sănătăţii subliniază importanţa vaccinării antigripale, în special pentru persoanele din categoriile de risc, și informează că această vaccinare este disponibilă printr-un sistem accesibil, bazat pe reţetă compensată, cu distribuţie prin farmacii cu circuit deschis.
Până la data de 18 mai 2025, au fost înregistrate în Registrul Electronic Naţional de Vaccinări peste 1,1 milioane de persoane vaccinate antigripal pentru sezonul 2024 – 2025.
„Vaccinarea antigripală este realizată conform Ordinului ministrului Sănătăţii nr. 3120/2023. Pentru facilitarea accesului rapid al populaţiei la imunizare, vaccinarea antigripală este asigurată printr-un sistem accesibil, bazat pe reţetă compensată şi distribuţie prin farmacii cu circuit deschis. Populaţia trebuie să se adreseze medicilor de familie sau medicilor specialişti pentru a primi prescripţia pentru acest ser. Medicul de familie sau specialistul eliberează reţeta, în regim de compensare 100% sau 50%, în funcţie de categoria de eligibilitate”, a precizat Ministerul Sănătăţii.
Vaccinul antigripal este disponibil în farmaciile cu circuit deschis care au contract cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, iar administrarea acestuia poate fi efectuată fie la medicul de familie, fie în unităţi medicale autorizate.
Ministerul Sănătăţii reiterează importanţa vaccinării, în special pentru cei din categoriile vulnerabile. Până la data menţionată, în Registrul Electronic Naţional de Vaccinări au fost înregistrate 1.155.886 de persoane vaccinate antigripal, dintre care 1.134.491 provin din grupurile populaţionale care beneficiază de decontare în regim compensat.
Imaginea utilizată în acest articol a fost preluata de pe site-ul Digi24 și poate fi vizualizată direct aici.
Pentru a oferi cele mai bune experiențe, folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și/sau accesa informații despre dispozitiv. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne va permite să procesăm date precum comportamentul de navigare sau ID-urile unice pe acest site. Neconsimțământul sau retragerea consimțământului pot afecta negativ anumite caracteristici și funcții.