UrbanWise FEST se desfășoară pe 18 aprilie în cartierul Tei


⏱ 1 min de citit
Primăria Sectorului 1 organizează pe 18 aprilie 2026 evenimentul UrbanWise FEST în curtea Universității Tehnice de Construcții București din cartierul Tei. Participarea este gratuită.
Evenimentul reunește workshopuri, activități interactive și tururi ghidate dedicate sustenabilității urbane și decarbonizării orașului, a comunicat organizatorul.
Vizitatorii vor descoperi inițiative locale, produse naturale, handmade și vintage, precum și proiecte de transformare urbană. Participanții vor putea dialoga cu specialiști și actori locali despre viitorul Sectorului 1 și al Bucureștiului.
Primăria Sectorului 1 implementează proiectul UrbanWise în calitate de coordonator, în parteneriat cu UrbanizeHub, Climato Sfera, Universitatea Tehnică de Construcții București și Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”.
Proiectul face parte din inițiativa NetZeroCities și vizează sprijinirea comunității locale prin activități de regenerare urbană, creșterea calității spațiului public și implicarea cetățenilor în inițiative de decarbonizare și tranziție climatică.
Pentru a oferi cele mai bune experiențe, folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și/sau accesa informații despre dispozitiv. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne va permite să procesăm date precum comportamentul de navigare sau ID-urile unice pe acest site. Neconsimțământul sau retragerea consimțământului pot afecta negativ anumite caracteristici și funcții.