Bărbatul în vârstă de 33 de ani a fost reținut după ce a oprit un TIR pe sensul spre București al autostrăzii A1, blocând astfel circulația în semn de protest. Acesta s-a urcat pe cabina camionului, fiind ulterior acuzat de împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și instigarea publică. După reținere, el a fost plasat sub control judiciar.
În același context, 13 pietoni au fost sancționați cu amenzi totalizând 40.500 de lei, conform informațiilor furnizate de autorități.
„În urma verificărilor efectuate de către polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 București – Râmnicu Vâlcea, un bărbat, de 33 de ani, a fost reținut, pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și instigarea publică.”
Inspectoratul General al Poliției Române a anunțat că Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile în cazul bărbatului reținut.
Duminică, polițiștii au fost alertați printr-un apel la 112, care semnala blocarea traficului pe autostrada A1 de către un TIR. La fața locului, autoritățile au constatat că două ansambluri rutiere, formate din cap tractor și semiremorcă, erau oprite oblic, blocând ambele benzi de circulație. De asemenea, pe banda de urgență era oprită o autoutilitară de 3,5 tone cu remorcă.
La sosirea polițiștilor, bărbatul de 33 de ani se afla pe cabina unuia dintre TIR-uri, fluturând un steag. În apropierea acestuia, un alt bărbat de 48 de ani din București susținea că autoutilitara sa nu mai funcționează.
Bărbatul de 33 de ani a refuzat inițial să coboare de pe plafonul autoutilitarei, fiind în cele din urmă îndepărtat de polițiști și jandarmi. Această acțiune a dus la formarea unei coloane de mașini în staționare până la kilometrul 23, moment în care polițiștii au decis să devieze traficul rutier, având în vedere aglomerația și temperaturile ridicate.
Cei doi șoferi care au blocat traficul cu cele două TIR-uri au fost conduși la sediul Biroului de Poliție Autostrada A1 București – Râmnicu Vâlcea pentru a se aplica măsurile legale corespunzătoare.
Imaginea utilizată în acest articol a fost preluata de pe site-ul Digi24 și poate fi vizualizată direct aici.
