Pe măsură ce se apropie perioada înscrierilor în creșe și grădinițe, tot mai mulți părinți din București reclamă aceeași problemă: numărul locurilor disponibile rămâne sub nivelul cererii, mai ales pentru grupele de vârstă mică. Nevoia este ridicată în multe zone ale Capitalei, iar ritmul investițiilor publice nu reușește întotdeauna să țină pasul cu solicitările tot mai mari.
Sectorul 3 este însă unul dintre exemplele în care rețeaua de educație timpurie s-a extins vizibil în ultimii ani. În unele zone, numărul locurilor disponibile pentru înscrierile la creșe și grădinițe a crescut chiar de patru ori, pe fondul construcției unor unități noi și al modernizării celor deja existente.
Una dintre aceste investiții este Creșa Ariel, o unitate nou construită în Sectorul 3 cu finanțare europeană. Clădirea oferă peste 350 de locuri pentru grupele de creșă și pentru cele de grădiniță, contribuind la reducerea presiunii de pe sistemul public într-o perioadă în care cererea este în continuare foarte mare.
Un alt exemplu este actuala clădire a Creșei Trapezului. Pe același amplasament funcționa și înainte o unitate de învățământ, însă vechiul imobil era degradat și încadrat în risc seismic. Primăria Sectorului 3 a decis demolarea acestuia și construirea de la zero a unei clădiri noi, care are acum 300 de locuri, semnificativ mai multe decât în vechea formulă.
În total, în ultimii ani, în Sectorul 3 au fost construite 10 creșe și grădinițe de stat noi. Unele dintre acestea funcționează inclusiv pe durata verii. Potrivit datelor prezentate, în cel mai mare sector al Capitalei sunt disponibile în prezent peste 2.000 de locuri pentru antepreșcolari și peste 7.500 de locuri pentru grădinițe.
În paralel, continuă și alte investiții. În această perioadă se lucrează la trei extinderi care ar urma să dubleze numărul locurilor pentru antepreșcolari și preșcolari la grădinițele 118, 187 și 160. Obiectivul este creșterea capacității în zonele unde presiunea la înscriere rămâne ridicată.
La creșele și grădinițele de stat din București, părinții pot alege și programul prelungit până după-amiaza. În acest caz, copiii beneficiază de trei mese principale, gustări, activități educaționale și program de somn, servicii tot mai importante pentru familiile care caută un loc într-o unitate publică.
Pentru a oferi cele mai bune experiențe, folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și/sau accesa informații despre dispozitiv. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne va permite să procesăm date precum comportamentul de navigare sau ID-urile unice pe acest site. Neconsimțământul sau retragerea consimțământului pot afecta negativ anumite caracteristici și funcții.
Funcţional
Always active
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de către abonat sau utilizator sau în unicul scop de a efectua transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care este utilizat exclusiv în scopuri statistice.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul sunt necesare pentru a crea profiluri de utilizator în vederea trimiterii de reclame sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.