Sector 2

Sector 2 | Brunch comunitar și concerte la Festa di Rusalii

Piața Italiană din Sectorul 2 găzduiește, în weekendul de Rusalii, primul său mare eveniment după redeschiderea ca spațiu pietonal. Între 30 și 31 mai, bucureștenii sunt invitați la „Festa di Rusalii”, un eveniment inspirat de atmosfera piețelor italiene, cu intrare liberă și program între orele 11:00 și 22:00.

Organizatorii pregătesc două zile de gastronomie, muzică, artă și activități pentru întreaga familie. Evenimentul are loc chiar înainte de Ziua Italiei, sărbătorită pe 2 iunie, și își propune să transforme Piața Italiană într-un loc de întâlnire pentru comunitate.

Punctul central al programului va fi brunch-ul comunitar „Tutti a Tavola”, o masă lungă amplasată în mijlocul pieței, unde participanții sunt invitați să stea împreună și să socializeze, indiferent dacă se cunosc sau nu. Conceptul este inspirat din tradiția italiană a meselor în aer liber și pune accent pe spiritul comunitar.

Pe parcursul celor două zile vor avea loc concerte live și momente muzicale cu influențe italiene, iar seara piața se va transforma într-un spațiu de petrecere. Sâmbătă, 30 mai, la pupitrul de DJ va urca Cabral Ibacka, cunoscut publicului și sub numele de Cabi Mic, iar duminică, 31 mai, atmosfera va fi întreținută de Vlad Craioveanu.

Organizatorii au pregătit și o zonă specială pentru copii, cu jocuri, activități și momente surpriză desfășurate pe tot parcursul weekendului. În plus, participanții vor putea lua parte la degustări și activări realizate de partenerii evenimentului.

„Festa di Rusalii” marchează și debutul oficial al noii Piețe Italiene ca spațiu dedicat comunității. Piațeta Dr. Milan Rastislav Štefánik a fost redeschisă recent după o reamenajare de aproximativ 1,25 milioane de lei, fiind transformată dintr-o zonă folosită pentru parcare într-un spațiu pietonal și de relaxare.

Evenimentul este organizat de Centrul Cultural Mihai Eminescu, cu sprijinul Primăriei Sectorului 2, și face parte din programul pregătit pentru weekendul de Rusalii și Ziua Copilului în Sectorul 2.

Citește și