De la clădire degradată la școală nouă: „Neagoe Basarab” se pregătește de redeschidere


Școala Gimnazială nr. 16 „Neagoe Basarab” din București se pregătește să-și redeschidă porțile, după o perioadă de câțiva ani în care a fost închisă și evacuată. Motivul: clădirea veche ajunsese într-o stare avansată de degradare și nu mai oferea condiții sigure pentru elevi și profesori.
În timp, imobilul s-a deteriorat atât de mult încât cursurile nu mai puteau fi desfășurate în siguranță, iar școala a fost scoasă din funcțiune. Soluția a venit prin preluarea unității în administrare de către Primăria Sectorului 3, care a început expertizele și evaluările tehnice.
Specialiștii au concluzionat că repararea nu ar fi fost suficientă, astfel că s-a ales varianta demolării clădirii vechi și construirea uneia complet noi, la standarde moderne, cu mai mult spațiu și dotări adaptate cerințelor actuale.
Astăzi, noua clădire este ridicată, iar lucrările sunt pe ultima sută de metri. Proiectul a fost realizat după normele actuale de siguranță și confort, cu sisteme moderne care să asigure un mediu mai sănătos și mai eficient pentru activitatea școlară.
Noua Școală Gimnazială nr. 16 va include 25 de săli de clasă și laboratoare, o sală de sport modernă la etaj și o curte cu bază sportivă în aer liber. În plus, clădirea va beneficia de sisteme inteligente de iluminat și ventilație cu aport de aer proaspăt.
Primăria Sectorului 3 afirmă că lucrările ar urma să fie finalizate până la începutul noului an școlar, astfel încât elevii și profesorii să se întoarcă într-un spațiu nou, sigur și modern.
Pentru a oferi cele mai bune experiențe, folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și/sau accesa informații despre dispozitiv. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne va permite să procesăm date precum comportamentul de navigare sau ID-urile unice pe acest site. Neconsimțământul sau retragerea consimțământului pot afecta negativ anumite caracteristici și funcții.