Utile

Restricții de circulație în zona Arenei Naționale pe 13 mai

1 min de citit

Brigada Rutieră a anunțat restricții de circulație miercuri, 13 mai, în zona Arenei Naționale, cu ocazia concertului trupei Metallica.

Circulația va fi restricționată de la ora 14:00 pe Bd. Basarabia, între Bd. Chișinău și Str. Câmpia Libertății, inclusiv pe străzile adiacente, pe ambele sensuri de mers, a comunicat Brigada Rutieră.

Strada Maior Coravu va fi închisă de la ora 14:00 până după încheierea concertului. Restricții vor exista și pe Strada Tony Bulandra în același interval.

Pe Bd. Pierre de Coubertin, traficul va fi restricționat de la ora 08:00, între Str. Vatra Luminoasă și rondul de la intrarea în stadion.

Polițiștii rutieri vor fi prezenți în zonă pentru fluidizarea traficului și prevenirea accidentelor. Brigada Rutieră le recomandă șoferilor să respecte indicațiile agenților, să circule cu prudență și să evite opririle în zonele nepermise.

Pietonii au fost sfătuiți să traverseze doar prin locurile special amenajate și la semafor.

Autoritățile recomandă spectatorilor să utilizeze transportul public pentru deplasarea către stadion.

Citește și