Opinii

ProTV răspunde printr-un spot după mesaj vulgar al Antenei 1

⏱ 2 min de citit

ProTV a difuzat sâmbătă un spot cu mai mulți angajați ai postului, fără a numi Antena 1, la câteva zile după ce postul concurent a afișat un mesaj vulgar la adresa sa în cadrul unei petreceri corporate.

Antena 1 a proiectat joi seara, pe ecranele unei petreceri desfășurate la Palatul Știrbei, mesajul „ProTV să ne belească *** (organ sexual masculin pus la plural)”, însoțit de imaginea lui Sorin Alexandrescu, șeful Antenei 1. La eveniment au fost prezente sute de persoane, atât angajați ai postului, cât și reprezentanți ai companiilor de publicitate, potrivit mărturiilor acestora pentru HotNews.

Președintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin Jucan, a declarat, după ce a vizionat secvențele: „Vă pot spune atât: este clar de ce măsurătorile din baie nu se potrivesc cu măsurătorile de audiență. Nu pot să am altă reacție la un astfel de comportament”.

Antena 1 a precizat, la solicitarea HotNews, că a fost vorba despre „o glumă foarte neinspirată a unui coleg de la tehnic” și a anunțat sancționarea acestuia. Potrivit informațiilor de la eveniment, proiecția a fost realizată din regie de o echipă întreagă, nu de o singură persoană.

Până sâmbătă seara, Antena 1 nu și-a cerut scuze public față de ProTV.

Spotul ProTV îi are în distribuție pe Alex Dima, Lavinia Petrea, Roxana Hulpe, Daniel Nițoiu, Netty Sandu, Pavel Baroș, Cosmin Seleși și Paul Angelescu. Postul a folosit coincidența cu Ziua Mondială a Educației, marcată luni, pentru a transmite mesajul „Un cuvânt, o valoare, o lecție: RESPECT!”.

La finalul spotului apare cuvântul „RESPECT”, parte a unei campanii ProTV. Postul a anunțat, potrivit informațiilor HotNews, că numărul angajaților care se vor alătura mesajului va crește în zilele următoare.

Sursă: HotNews.ro

Citește și