Utile

Primarul general verifică șantiere termoficare întârziate

2 min de citit

Ciprian Ciucu a inspectat joi patru puncte de lucru ale lotului 5 din proiectul de modernizare a rețelei de termoficare, unde a constatat doar 37 de muncitori și un grad de execuție de 30% după trei ani de la începerea lucrărilor.

„Aici este vorba despre un proiect care ar fi trebuit să fie gata până în acest moment. Ei bine, nu e. S-a lucrat abia 30%, mi se pare anormal. Pare că e o firmă neserioasă, Energomontaj, care nu vrea să livreze sau nu are capacitatea de a livra. Colegii mei din primărie au trimis notificări să se mobilizeze, nu au făcut-o. Avem finanțări europene și riscăm să pierdem bani dacă lucrările nu sunt gata la timp”, a declarat primarul general.

Ciucu a verificat lucrările de pe Calea Văcărești fără să anunțe constructorul și a găsit la fața locului doar trei muncitori. L-a contactat telefonic pe șeful de șantier, care se afla într-un alt punct de lucru, dar mobilizarea era la fel de slabă, a precizat Primăria Municipiului București.

„Principala problemă, la aceste șantiere întârziate, nu este de finanțare, pentru că asta am asigurat-o. Nu este de avizăraie și de birocrație, pentru că a fost deja parcursă. Este doar o problemă de management pe care o are această firmă. Voi chema încă o dată la primărie constructorul, o să mai pun presiune să se mobilizeze, voi chema și celelalte firme care sunt în asociere și care au capacitatea să ajute”, a spus Ciucu.

Contractul de finanțare semnat în 2020 cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene prevede modernizarea a 106 kilometri de rețea (212 kilometri de conducte) până la finalul anului 2027. Valoarea totală a investițiilor este de 1,76 miliarde lei, din care 1,3 miliarde lei nerambursabili.

Primele lucrări au început în iunie 2023, după proiectare și licitații. Până acum au fost finalizate lucrările la 56 de kilometri de rețea (112 kilometri de conductă) și se lucrează la alți 40 de kilometri de rețea. Întregul proiect este împărțit în cinci loturi.

Lotul 5 are o lungime de 24 kilometri de rețea și este cel mai întârziat, a menționat Primăria Municipiului București.

Citește și