Sector 4

Primăria Sectorului 4 lansează terapii pentru copiii cu dizabilități

2 min de citit

Primăria Sectorului 4 va lansa un proiect finanțat din fonduri europene care vizează copiii cu dizabilități, a anunțat instituția. Proiectul are o valoare totală de aproape 1,5 milioane de euro, din care 30.000 de euro provin de la bugetul local, iar restul reprezintă finanțare nerambursabilă.

Serviciile vor fi implementate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4, prin Centrul de Zi pentru Recuperare Copii cu Dizabilități „Harap Alb” și Centrul de Zi pentru Recuperare Copii cu Dizabilități „Harap Alb Junior”, se arată în documentația proiectului.

Inițiativa urmărește îmbunătățirea accesului la terapii specializate pentru copiii neurodivergenți, diagnosticați cu tulburări de dezvoltare, inclusiv autism, ADHD sau alte afecțiuni neurologice, a precizat Primăria Sectorului 4.

Metodele incluse sunt cartografierea creierului, antrenamente ale undelor cerebrale, evaluări neuropsihologice complexe și terapii cognitive și comportamentale. Cartografierea creierului presupune analiza activității cerebrale pentru a identifica eventuale disfuncții sau tipare atipice, în timp ce antrenamentele undelor cerebrale sunt folosite pentru a sprijini reglarea activității neuronale.

Proiectul are ca obiectiv creșterea calității vieții beneficiarilor și sprijinirea familiilor acestora, prin servicii integrate și personalizate, se arată în documentație. Inițiativa include și componente de consiliere pentru părinți, precum și activități de monitorizare a progresului copiilor.

Durata proiectului este de 42 de luni, din care 38 de luni funcționează serviciile sociale extinse prin asigurarea resurselor umane, materiale și financiare necesare pentru buna funcționare a acestuia. Urmează o perioadă de sustenabilitate de minimum 13 luni după finalizarea proiectului, a comunicat Primăria Sectorului 4.

Citește și