Premierea Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București la Gala Națională a Fizioterapeuților


Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București a fost onorată cu un premiu în cadrul primei ediții a Galei Naționale a Fizioterapeuților, eveniment desfășurat recent în capitală.
În cadrul acestei gale, ASSMB a primit distincția pentru Sprijin și Colaborare Instituțională, iar Dr. Alin Popa, Directorul Direcției de Medicină Școlară din cadrul ASSMB, a avut privilegiul de a ridica acest premiu.
„Este o onoare deosebită să fiu prezent astăzi la prima ediție a Galei Naționale a Fizioterapiei, un eveniment care marchează un pas important în recunoașterea și consolidarea rolului fizioterapiei în sistemul medical românesc. În numele Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București, doresc să mulțumesc organizatorilor pentru această distincție care ne onorează și, în același timp, ne responsabilizează. Mă bucur să văd că eforturile noastre comune sunt apreciate și că impactul muncii noastre se resimte în întreaga comunitate.” – Dr. Alin Popa
Evenimentul a fost organizat de Colegiul Fizioterapeuților din România și a reunit peste 100 de invitați, inclusiv fizioterapeuți, reprezentanți ai Ministerului Sănătății, membri ai comisiilor parlamentare, autorități publice, organizații de profil și mass-media. Scopul principal al galei a fost recunoașterea oficială și celebrarea publică a profesiei de fizioterapeut, subliniind importanța acesteia în sănătatea și calitatea vieții.
Felicitări tuturor celor care contribuie la recunoașterea și dezvoltarea fizioterapiei în România!
Imaginea utilizată în acest articol a fost preluata de pe site-ul ASSMB – Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București și poate fi vizualizată direct aici.
Pentru a oferi cele mai bune experiențe, folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și/sau accesa informații despre dispozitiv. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne va permite să procesăm date precum comportamentul de navigare sau ID-urile unice pe acest site. Neconsimțământul sau retragerea consimțământului pot afecta negativ anumite caracteristici și funcții.