⏱ 1 min de citit
Poliția Locală a Sectorului 1 a aplicat peste 200 de comunicări pentru sancționarea ulterioară a conducătorilor auto care au staționat neregulamentar pe Bulevardul Ion Mihalache, a anunțat Primăria Sectorului 1 pe pagina de Facebook.
Acțiunile au fost intensificate după sesizările frecvente ale cetățenilor care reclamă aglomerarea traficului rutier în zonă, a precizat instituția.
Comunicările au fost emise conform Ordonanței de Urgență 195/2002 pentru staționare voluntară neregulamentară pe această arteră rutieră, a transmis Primăria Sectorului 1.
Circulația este îngreunată și de începerea lucrărilor pentru reabilitarea liniilor de tramvai, a menționat instituția.
Staționarea pe prima bandă este combătută constant de Poliția Locală Sector 1 pentru a menține fluența circulației și a preveni blocajele, a comunicat Primăria Sectorului 1.